Ediția 2020/2021 a Ligii a II-a se va desfăşura într-o variantă nouă

0
160
Daniel Pancu de la Rapid Bucuresti se lupta pentru balon in meciul cu Petrolul Ploiesti din etapa a XXI-a a Ligii I, disputat in Bucuresti, vineri, 13 martie 2015. DRAGOS SAVU / MEDIAFAX FOTO

Ediția 2020/2021, a noului campionat de Liga a II-a, va avea loc într-un mod diferit de până acum. Federația Română de Fotbal a decis, în ședința din 18 august a Comitetului Executiv, ca sezonul ce urmează să aibă loc să se desfășoare într-un format în care să se joace doar turul, iar apoi primele șase clasate să meargă într-un play-off cu tur și retur, iar restul echipelor să fie împărțite în funcție de locurile ocupate în două grupe de play-out. Campionatul ar urma să înceapă pe 29 august, după cum a anunțat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Ediția 2020/2021 a Ligii a II-a urmează să înceapă la data de 29 august și va trebui să se încheie la data de 23 mai 2020.
Au fost alese trei variante pentru ediția 2020/2021 a Ligii a II-a
Pentru alegerea noului sistem competițional al ediției 2020/2021 a Ligii a II-a, FRF a avut în vedere trei variante. Varianta cu împărțirea în două serii a fost exclusă rapid. Au rămas varianta clasică și cea care a fost aprobată, cu doar un tur jucat în sezonul regular și apoi cu continuarea în play-off, respectiv două grupe de play-out.

„Au fost luate în calcul trei scenarii, trei variante de format competițional. Primul scenariu face referire la sistemul clasic, pe care îl cunoașteți, de tur/retur. Dacă facem referire la un format competițional cu 20 de echipe… Luăm în calcul că în momentul de față avem o decizie executorie a Comisiei de Disciplină în ceea ce privește situația celor de la Pandurii Târgu Jiu, astfel încât, în momentul de față, avem 20 de echipe în Liga a II-a. S-a discutat, bineînțeles, și scenariul cu 21 de echipe. Dar în scenariul cu 20 de echipe la nivelul Ligii a II-a se vor disputa 19 etape, ceea ce înseamnă ce se va juca un campionat regular disputat într-o singură manșă. După disputarea celor 19 etape, primele șase echipe vor continua competiția într-un play-off, care se va disputa tur/retur, ceea ce înseamnă că vom avea nevoie de alte 10 etape. Iar în ceea ce privește echipele de la locul 7 în jos, până la 20, acestea vor fi repartizate în două grupe. Iar de data aceasta vor juca un singur meci. Practic, în play-out-ul competiției se va juca într-o singură manșă. Dacă se va păstra numărul de 20 de echipe, acest lucru presupune ca ultimele două echipe din fiecare grupă de play-out va retrograda direct, în timp ce echipele care ocupă locul al 5-lea, vor disputa un baraj în dublă manșă pentru a desemna cea de-a cincea echipă care va retrograda în Liga a III-a. Al treilea scenariu care a fost discutat face referire la sistemul de repartizare a echipelor în două serii. S-a considerat încă de la bun început că repartizarea echipelor în două serii ne-ar conduce într-o situație destul de dificilă în ceea ce privește repartizarea acestora. Prin urmare, am considerat cu toții că nu pot fi repartizate echipele bazându-ne pe criterii de imparțialitate dacă am apela la această variantă cu două serii de Liga a II-a. Prin urmare, așa cum v-am descris mai devreme, acesta este scenariul agreat atât într-o videoconferință cu cluburile de Liga a 2-a, cât și astăzi, la nivel de ședință de Comitet Executiv”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu, la conferința de presă de după ședința de Comitet Executiv.
Cum anunță FRF formatul Ligii a II-a, ediția 2020/2021:
„În ediția 2020/2021, ce va debuta la data de 29 august, echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regular, urmând ca apoi să fie repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiției, play-off sau play-out.
Sistemul din play-off
La fel ca în ediția recent încheiată, primele 6 clasate își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație.
La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.
Sistemul din play-out
Echipele din play-out-ul ediției 2020-2021 a Ligii a II-a vor fi împărțite în două grupe.
În cadrul ședinței Comitetului Executiv au fost validate două scenarii, cu 20, respectiv 21 de echipe la start în sezonul 2020-2021 al Ligii a II-a. Certificarea CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu și dreptul de participare vor fi stabilite ca urmare a unei decizii a Comisiei de Apel.
Pentru scenariul cu 20 de echipe:
Grupele A și B din play-out vor avea câte 7 echipe. Se va disputa un singur joc între participante.
Din ambele grupe vor retrograda locurile 6 și 7.
Cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menținerea în Liga 2.
Pentru scenariul cu 21 de echipe:
Grupa A din play-out va avea 7 echipe, în timp ce grupa B va avea 8 echipe. Se va disputa un singur joc între participante.
Din grupa A vor retrograda în Liga
a III-a locurile 6 și 7, din grupa B vor retrograda locurile 6, 7 și 8.
Cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menținerea în Liga 2.
Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micșora corespunzător, însă împărțirea în cele două grupe se va face în același mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele”
Echipele ce vor începe noul sezon al Ligii a II-a sunt: CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Petrolul Ploiești, Rapid, Metaloglobus București, SCM Gloria Buzău, Farul Cons­tanța, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara, Dunărea Călărași, Ripensia Timișoara, Universitatea Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, FK Csikszereda, Aerostar Bacău, Unirea Slobozia, CSM Slatina, U Craiova 1948 SA și Fotbal Comuna Recea.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.