Eduard Novak vrea să implementeze o strategie de dezvoltare după modelul țărilor vecine

0
115

Noul Ministru al Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat, pentru agenția na­țională de presă, că dorește să se inspire din modelul țărilor vecine (Ungaria, Austria, Slovenia), pentru realizarea unor strategii de dezvoltare a sistemului din sportul românesc. La această strategie vor lucra 10 specialişti care vor stabili inclusiv prioritizarea federaţiilor care vor putea obţine pe viitor mai multe medalii.
„Am început treaba la minister. Deocamdată nu am venit cu bicicleta, nu vreau să forţez iarna, dar la vară cu siguranţă voi veni. Am avut câteva şedinţe, am cunoscut colegii şi am început să lucrăm pe diferite teme. Eu sunt foarte optimist, sunt sigur că vom face lucruri mari. Va fi formată o comisie din specialişti. Sunt mai multe componente şi în primul rând vreau să avem această comisie. Probabil că vor fi şi oameni din exterior, specialişti care deja au făcut strategii, care au experienţă în strategie, oameni care lucrează în ministere şi au cunoştinţe şi pe finanţe şi pe sănătate. Îmi doresc un grup de vreo 10 persoane care să lucreze efectiv pe această strategie. Până acum am obţinut strategia din Ungaria. Vreau să ne documentăm şi să extrag mai multe informaţii din Slovenia, din Austria. Voi avea şi nişte întâlniri oficiale cu reprezentanţi ministeriali din aceste ţări şi să vedem efectiv ce se mulează pe noi. Din comisie vor face parte oameni care chiar cu asta se ocupă, nu cred că sportivii vor putea da o imagine clară. Sunt oameni calificaţi în strategii. (…) Noi nu o să putem să copiem ceva, un anume model, dar, chiar şi dacă vom face cea mai proastă strategie, tot va fi mai bună decât nimic. În acest timp trebuie să facem o scanare a tot ceea ce se întâmplă în ţară, începând de la cluburi, activităţi, infrastructură, din care putem efectiv să construim ceva. Această scanare poate să dureze una două luni după care putem începe să clădim“, a declarat Novak, conform sursei citate.
Novak a precizat faptul că își dorește ca până la finalul lui 2021 să prezinte strategia prin care sportul să devină de interes naţional în Parlament.
„Eu îmi doresc ca la sfârşitul anului când discutăm despre buget să pun pe masa Parlamentului o strategie care să convingă pe toată lumea că avem nevoie de aceasta. Îmi doresc ca ei să vadă scopul la care vrem să ajungem în 2032, vrem să fim în principal în primele 15 ţări, avem nevoie de atâţia bani, trebuie să câştigăm atâtea medalii, avem nevoie de 7 federaţii care pot să le producă şi asta va fi. Totul pragmatic şi pe cifre. Acest proiect va conţine toate activităţile de la şcoli, tineret, copii, toate activităţile care vor susţine cele mai mari rezultate, excelenţa în sport, şi eu cred că dacă vom prezenta un astfel de proiect şi tot Parlamentul va vedea că da, într-adevăr sportul românesc trebuie să fie o prioritate şi nu alocăm 0,6% din PIB şi alocăm 1% cred că am putea să ne raliem“, a adăugat acesta conform agerpres.
El susține că în momentul de față sportul românesc nu are o traiectorie clară și se aseamănă cu un vapor în derivă.
„Eu pot spune acum că după două zile de consultări în cadrul MTS că tot ce avem este ca un vapor fără busolă. Ne îndreptăm aşa către nicăieri, fiecare face ce vrea, pe teren DJST-urile, cluburile sunt fiecare de capul lor, cer bani, dar trebuie să trasăm o direcţie. Toţi trebuie să intrăm în echipa asta, să ştim foarte clar ce îndatoriri are fiecare, ce responsabilităţi şi aşa mai departe. Să sperăm că putem să ajutăm tot ceea ce înseamnă copiii în şcoli, activitatea cluburilor, managementul cluburilor de stat, este o muncă extrem de mare, dar din 2022 trebuie să înceapă o reformă, pentru că altfel pierdem vremea. Eu cred că în 12 ani e timp să construieşti şi infrastructură şi aşa mai departe“, a mai spus Eduard Novak. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.