dascaliEducatorii şi învăţătorii trebuie să urmeze o facultate în următorii şase ani pentru a-şi continua activitatea în funcţiile didactice pe care le ocupă în învăţământ. Decizia a căzut ca o bombă pentru dascălii arădeni, cu atât mai mult cu cât în cadrul vizitei efectuate la Arad în luna noiembrie a anului trecut, fostul mi­nistru al Educaţiei dădea asigurări ferme că educatorilor şi învăţătorilor li se vor recunoaşte studiile. Decizia actuală a fost luată potrivit unei ordonanţe de urgenţă apărută în Monitorul Oficial în luna decembrie a anului 2012, respectiv înainte ca Ecaterina Andro­nescu să piardă portofoliul Ministerului Educaţiei.
Sindicatele sunt nemulţumite deoarece modificarea ordonanţei presupune ca aceste cadre didactice să scoată bani din buzunarul propriu pentru a urma o facultate. Sindicatele din învăţământ nu sunt de acord cu această modificare a ordonanţei, susţinând că nimeni nu spune, însă, dacă aceşti dascăli vor primi mai mulţi bani la salariu în condiţiile în care tot sunt obligaţi să cheltuiască pentru pregătirea suplimentară.
Reprezentanţii sindicatelor susţin că „un profesor care a făcut Liceul Pedagogic şi are 30 de ani vechime este un meseriaş. Nu-l schimbă acum o hârtie după doi-trei ani la facultate. Sunt educatori sau învăţători care au 50 şi ceva de ani şi riscă să-şi piardă postul la câţiva ani înainte de pensie“.
În acest moment există circa 40 de mii de învăţători şi educatoare la nivelul întregii ţări. Aceste funcţiuni didactice nu sunt prevăzute de Legea 1. Ca urmare, au putut fi salarizate pentru că în legea de salarizare erau prinse aceste funcţii. Cei care se află în sistem şi deţin aceste funcţii, cu studiile aferente, până când ies din sistem pe cale naturală sau prin studii, ar fi trebuit să se regăsească în Legea Învăţământului. Ordonanţa vine şi corectează ceea ce îi lipseşte legii învăţământului precizând aceste funcţii. „Ministerul Justiţiei a spus bine. Puteţi să reintroduceţi funcţiile, dar ar fi potrivit să daţi şi un termen, ca ei să-şi poată completa studiile şi să devină din educatoare şi învăţătoare, să devină profesor pentru învăţământul preşcolar şi primar. Parlamentul are şi dreptul şi competenţele să modifice competenţele ordonanţei. Noi am introdus aceste funcţii, pentru că ele nu erau prevăzute de legea învăţământului”, a declarat fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Recomandările redacției