Egalați pe final în zece oameni: Crișul Chișineu-Criș – CSC Dumbrăvița 1-1

0
333

Crișul Chișineu-Criș și ACS Dumbrăvița au oferit o partidă interesantă celor 300 de spectatori care au vizionat confruntarea din cadrul rundei secunde a Ligii a III-a (seria
a IV-a). Formația timișană a părut ceva „vie” în primele 45 de minute ale confruntării, iar eliminarea lui Birău din finalul primei reprize părea să le ușureze misiunea. Însă, Crișul a avut un start bun de repriză secundă și a reușit să transforme al doilea penalty dictat în decurs de un minut. Concluzia tras-o, însă, ex. utistul Drăghici și asta pentru că elevii lui Adrian Abrudean au fost și ocrotiți de șansă la bara lui Bilia de la ultima fază a partidei.
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (min. 55): Ember trimite în stânga lui Miklos un penalty obținut de Bilia
1-1 (min. 85): Cenfrare Kecskes de pe dreapta, Enciu așează cu pieptul pentru Drăghici, iar acesta șutează de la 11 metri pe sub Pașcalău
Formații:
Crișul: Pășcălău – Onuțan, Sabău, Calvin, Birău – Ember, Mărmăneanu, Cocian (46 Clej) – Piț, Modan (90 M. Codrea), Roșu.
Dumbrăvița: Miklos – Bilia, Telescu (49 Ștefan), Stupu, Siminic – Boldea (56 Enciu), Briciu (75 Codrea) – Nanu, Coroiu, Morariu (46 Kecskes) – Drăghici.
Arbitri: Vladimir Nagy (Aiud) – Dragoș Popa (Cluj), Lazăr Seiche (Sălaj).
Observatori FRF: Dan Miholcea (Bocșa), Marius Ștefan (Orăștie)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.