Egalitate, fraternitate, însă nu pentru toată lumea

0
370

Se numea Mihai și avea doar 38 de ani.  A  fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o autostradă din Franţa. De ce? Probabil că mulți își pun această întrebare. Pentru că a fost la momentul nepotrivit, într-un loc plin de migranți, puși doar pe furat și alte ilegalități. Acei migranți pe care îi plânge toată lumea. Indivizi fără scrupule, primiți cu bunăvoință de ,,mama Europă”, care au ajuns să ne dea în cap, pentru un litru de motorină. Românul  a fost atacat cu sabia, de un individ, în timp ce se afla alături de soţia sa, într-o parcare de pe autostrada N28 din Franţa. Bărbatul i-a spus soţiei că merge la toaletă şi să verifice încărcătura, iar momentul în care a ajuns în spatele camionului a fost ucis cu o sabie. 

Îmi aduc aminte când a ars catedrala Notre-Dame, toți românașii noștri și-au pus la profil steagul Franței, toți erau ,,je suis…” chiar dacă mulți habar n-aveau de limba franceză. Și nu doar atunci. Suntem empatici cu alții, de fiecare dată când se întâmplă ceva în lumea asta. Dar cu ai noștri când vom fi empatici? Pe românul nostru cine îl plânge? Familia și câțiva prieteni, dar nu Franța, nu  Europa. Autoritățile franceze, nu au fost capabile  măcar, să ajungă în timp util la locul crimei. Au ajuns după vreo oră și ceva, când au constatat decesul. Cazul a ajuns și în Parlamentul European. Însă mentalitățile nu le poți schimba de pe o zi pe alta. Pericolele la care se expun şoferii de TIR, ajunşi ţinta hoţilor, sunt tot mai mari,  într-o Europă mult prea ocupată de imaginea proprie. Acum ceva vreme, toate televiziunile au prezentat cum pe o autostradă, șoferii de camion erau ameninţaţi cu pietre de către migranţi.  Peste o sută de oameni au blocat atunci, șoseaua de centură care duce spre portul Calais și au atacat cu pietre TIR-urile care se îndreptau spre Marea Britanie, încercând astfel să-i oblige pe șoferi să încetinească, pentru a se putea urca în remorci, potrivit presei franceze. Ce a făcut poliția franceză atunci? Mai nimic, migranții au ajuns, la numai câteva zile, să omoare, în aproximativ aceiași zonă, un om cu sabia.

Soţia șoferului a fost martoră, dar nu a apucat să intervină deoarece atacatorul a fugit. Strigătele de ajutor ale femeii ar fi fost auzite de ceilalţi şoferi, aflaţi în parcare, însă niciunul nu a coborât pentru a-i sări în ajutor. Mare solidaritate e și între noi românii,  de la o vreme. Ne este frică, ne ascundem, când cei de lângă noi au nevoie disperată de ajutor. Un sigur om a venit în sprijinul femeii. Ambulanța și poliția a ajuns după mai bine de o oră, mult prea târziu pentru Mihai.

,,Băieții mei, sunteți niște lași, mâine puteți fi următorii care mor ca niște câini, fără ca nimeni să intervină pentru voi. Asta ar trebui să vă dea de gândit!”, scria zilele trecute un sofer de TIR.

Dar să revenim la Franța, țară unde s-a întâmplat tragedia, o țară pentru care este mai important să păstrăm aparențele când e vorba de migranți, pe principiul ,, égalité, fraternité”, și să punem în pericol viețile soferilor care încearcă să-și câștige în mod cinstit o pâine. Dacă un astfel de caz se întâmpla în România, iar cel ucis ar fi fost cetățean francez, toată Europa era ,,în flăcări”. Exploda toată mass-media. În cazul tânărului român, nu se întâmplă așa. Se pare, că egalitatea nu este chiar pentru toți.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.