Elevi din liceele Hălmagiu, Gurahonț și Beliu au participat la un proiect Erasmus în Malaga, Spania

0
1911

Liceul Ioan Buteanu Gurahonț a fost implicat în programul Erasmus Plus, cu proiectul: ,,Motivare și formare în spațiul european pentru resursă umane calificată a serviciilor și agriculturii“.

Inițiat și dezvoltat în Consorțiu, experiență despre care vom aminti în ceea ce urmează, este o mare realizare și motiv de laudă pentru toate cele trei licee care au contribuit la întemeierea acestui proiect: Liceul Moga Voievod Hălmagiu, Liceul Ioan Buteanu Gurahonț și Liceul Tehnologic Beliu. „Continuăm astfel tradiția de a folosi proiecte europene, alegând să ne desfășurăm activitățile prin intermediul programului Erasmus Plus“, ne-a spus prof. Florin Teodor Groza.

În data de 8 mai 2021, zece elevi însoțiți de profesor au pornit din Gurahonț spre aeroportul din Cluj, unde s-au reunit cu celelalte două grupuri din Consorțiu pentru a pleca în Spania, Granada.

Proiectul nostru face parte dintr-un program european de aprofundare a cunoștințelor acumulate deja în anii anteriori precum și însușirea de noi cunoștințe. Timp de trei săptămâni copiii au beneficiat de cazare, transport, masă, precum și un program foarte bine pus la punct de practică în domeniul silviculturii, dar și de un curs interactiv în limba engleză“, ne-a detaliat Florin Teodor Groza.

Ziua începea cu micul dejun, după care urma un program riguros de practică în La Huerta de Gui, unde elevii aveau ocazia să descopere abordarea și energia tipic spaniolă de muncă în domeniul silvic. „Am învățat și respectat regulile specifice de protecție împotriva Covid 19 conform standardelor impuse de unitate, am primit echipamente de protecția muncii individuale și instrumente de lucru specifice zilei de practică. Am învățat specii noi de plante, tehnici noi de combatere ecologică a unor boli și dăunători la plante. Am folosit aparatură spaniolă de măsurători și lucru și ne-am adaptat să lucrăm în condiții foarte bune. Am început să organizăm munca în echipa și să finalizăm în condiții bune sarcinile diverse primite.

În altă ordine de idei, am profitat și de o pregătire teoretică pusă la dispoziție prin mijloace moderne și sofisticate“, mai spune Florin Teodor Groza.

Pregătire culturală, pe lângă cea viticolă

Experiența nu se oprea aici, avea să continue mult mai interesant cu pregătirea culturală, în fiecare week-end, când au avut ocazia să viziteze numeroase puncte turistice foarte cunoscute din Granada, Cordoba, Salobrenia, Sevillia, Malaga.

Această experiență a fost una benefică pentru toate cele trei specializări din Consorțiu: grupul de silvicultură, grupul de turism și grupul cu specializare economie.

Elevii au avut foarte mult de câștigat din această experiență bogată. „S-au adaptat cu succes transportului interurban cu metroul, autobuze, au învățat să se orienteze cu sistemul GPS, să se organizeze, să fie independenți, au achiziționat informații istorico-geografice, lingvistice, au reușit să comunice în limba engleză și chiar și în limba spaniolă cu oamenii cu care au interacționat. Au avut contact direct cu cultura spaniolă, care este foarte bogată și s-au adaptat rapid cu un program riguros, fiind punctuali și foarte conștiincioși.

Ca o notă personală și venind din partea elevilor, această mobilitate a fost o reală bogăție și fără exagerare, cea mai reușită experiență școlară, din parcursul lor academic“, încheie profesorul Florin Teodor Groza.

Voicu Sida

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.