Elevi din mai multe școli arădene, la o lecție neconvențională, despre alimentație

0
532

Zeci de elevi arădeni au învățat despre alimentație sănătoasă. În afara faptului că, administrația județeană se ocupă de achizții în programul „Laptele şi cornul”, cei de la Consiliul Județean au organizat o acțiune educativă pe teme de alimentație, pentru elevii școlilor arădene.

Peste 140 de elevi din şcoli din municipiu şi judeţ au fost prezenţi marți la Consiliul Judeţean, pentru a lua parte la o lecţie de alimentaţie sănătoasă. CJA derulează, în fiecare an,  măsuri educative care însoţesc programele „Laptele şi cornul”, dar şi distribuţia merelor în şcoli. Măsurile educative care însoţesc distribuţia de lapte s-au desfăşurat sub sloganul „Nicio zi din cele şapte, fără brânză, fără lapte”.

„Încurajăm copiii să consume alimente proaspete şi să îşi însuşească deprinderi alimentare sănătoase. Obiceiurile alimentare se formează în primii ani de viaţă. Este important să învăţăm ce înseamnă un regim alimentar sănătos şi cum ne poate afecta pe termen lung o nutriţie dezechilibrată. Am discutat cu copii de vârste diferite şi am fost plăcut surprins să constat că foarte mulţi dintre ei cunosc ce înseamnă să mănânci sănătos”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.  Copiii înscrişi în concurs au realizat desene pe tema alimentaței. Viziunea copiilor a surprins. Am avut desene din cele mai diverse, desene în care laptele era reprezentat sub formă de râu, semn că este considerat de cei mici ca un produs sănătos,  integrat în natură şi necesar pentru dezvoltarea copiilor.

Toţi cei 148 de copii înscrişi la concurs, aparţinând Liceului Naţional de Informatică, Şcolii Gimnaziale „Pădureni” din Chişineu Criş şi Şcolii Gimnaziale „Iosif Moldovan” au ieșit câştigători, pentru imaginaţia care și-au pus-o în practică. Aceştia au primit o sticlă de sana, cărţi de colorat şi diplome. Dr. Dan Pârvulescu, autorul cărţii Corpul Omenesc le-a vorbit elevilor despre câteva dintre cele mai importante funcţii ale organismului uman. „Atunci când vorbim despre alimentaţia sănătoasă atenţia trebuie să de îndrepte către micul dejun, o masă care nu trebuie ratată. La prânz corpul are nevoie de o supă, dar nu dintre aceea la plic, iar cina trebuie luată înainte de ora 19.00”, le-a transmis dr. Dan Pârvulescu.

Elevii au plecat apoi la Pecica, unde au vizitat Ferma de Bivoli.

Acțiunile continuă și miercuri, cu o acțiune educativă sub sloganul „De la mere iei putere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.