Elevi români din Valea Timocului, Valea Moravei şi Banatul Sărbesc, în vizită la Arad

0
304

serbiaNicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a invitat 100 de elevi din Serbia – Valea Timocului, Valea Moravei şi Banatul Sărbesc – să participe la evenimentele organizate în municipiu şi judeţ, în cadrul proiectului „Manifest pentru Sănătatea Pământului”.
Este vorba despre 25 elevi din jude­ţele Branicevo şi Morava, cărora li s-a refuzat la secretariatul şcolilor până şi înregistrarea cererilor pentru ore de limba română. Au mai fost invitaţi 25 elevi din judeţele Bor şi Zajecear, care nu au avut niciodată parte de lecţii de limba română, dar care au cerut la ancheta făcută de şcoală să înveţe de la 1 septembrie limba română în şcoală. Alţi 25 elevi au fost din judeţele Bor şi Zajecear, elevi care au fost implicaţi într-un proiect pilot de predare a limbii române în Serbia de Răsărit şi care au avut deja parte în această primăvară de câteva lecţii de limbă română susţinute de dascăli din Voivodina. Nu în ultimul rând, s-au aflat la Arad şi 25 elevi din Voivo­dina, care învaţă la şcoli unde se predă limba română. Unii dintre ei au adus pe scenă cântece şi dansuri din zona lor. Cu toţii au mulţumit preşedintelui CJA, Nicolae Ioţcu, pentru această iniţiativă şi pentru sprijinul constant acordat acestora.
Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, a mulţumit, de asemenea, şi premierului sârb Iviţa Dacici pentru promisiunea tri­misă în scris pe adresa AGIRO că se va permite predarea limbii române în şcoli. „Am avut ocazia să vorbim limba română timp de patru zile, ne-am întâlnit cu oameni deosebiţi, care au ştiut să ne facă să ne simţim aici, la Arad, ca la noi acasă. Ne bucurăm că, de la 1 semptembrie, şi în Valea Timocului, elevii vor avea posibilitatea să stu­dieze limba română în şcoli”, a declarat Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Ge­nerale a Învăţătorilor din România.
Acesta a subliniat că, de la 1 septembrie, şcolile din Serbia aşteaptă să aibă parte de primele ore de limbă română. Este vorba despre 1.617 elevi de etnie română, în baza cererilor oficiale depuse la şcolile lor, aproximativ 1.500 de elevi din zona Branicevo şi Morava, cărora nu li s-au primit cererile, dar şi elevi din Voivodina, unde există localităţi româneşti în care limba română nu se vorbeşte în şcoală.
În perioada imediat următoare, Consiliul Românilor din Serbia trebuie să numească reprezentanţi în consiliile de administraţie din cele aproape 200 de şcoli în care există cereri pentru ore de limba română. Aceştia trebuie împuterniciţi să convoace consiliile de administraţie în care să solicite demesuri de selecţie a dascălilor din acele şcoli care cunosc limba română în suficientă măsură încât să predea abecedarul. Totodată, se vor solicita şi fonduri de la administraţia locală şi centrală, şi chiar din România şi UE, din care să fie plătite salariile respectivilor dascăli. „Am avut în acest proiect parteneri deosebiţi, care cunosc problemele româ­nilor din Serbia şi fac eforturi pentru a le re­zolva. Am avut ocazia de a cunoaşte nişte tineri deosebiţi şi mă bucur că am putut să facem posibilă vizita lor în Arad”, a subliniat Nicolae Ioţcu, pre­şedintele Consiliului Judeţean Arad.
Consiliul Naţional al Minorităţii Române din Serbia, Asociaţia Părinţilor din Serbia care Doresc să Înveţe Copiii lor Limba Română, Comunitatea Românilor din Serbia, Asociaţia Românilor Independenţi din Serbia, Iniţiativa Românilor din Serbia, Mişcarea Democrată a Românilor din Serbia, Asociaţia Culturală ,,Dunărea” a Ro­mâ­nilor din Kladovo şi Şcoala de Muzică din Negotin au susţinut selectarea gru­purilor de elevi şi a profesorilor însoţitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.