specialeUn număr de 28 de candidaţi au fost repartizaţi la liceele din Arad, pe locurile rămase libere, fiind consideraţi cazuri speciale, în timp ce opt candidaţi aflaţi în aceeaşi situaţie nu au fost repartizaţi din lipsă de locuri.
Cazurile speciale înseamnă situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri ră­ma­se libere, pentru apropiere de domi- ­ciliu, corectarea unor erori de trans­criere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc.
Astfel, un candidat a fost repartizat la Colegiul „Moise Nicoară” pentru a putea să înveţe împreună cu sora sa geamănă.
De asemenea, doi candidaţi, unul din judeţul Bistriţa-Năsăud şi unul din judeţul Maramureş au fost repartizaţi la licee din Arad după ce s-au mutat, cu părinţii, în acest oraş.
Totodată, comisia de admitere a analizat şi cazurile speciale ale absolvenţilor învăţământului gimnazial care au studiat în străinătate şi, din această cauză, nu au participat la Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a. În această situaţie sunt doi candidaţi care vin din Spania şi care vor învăţa în anul şcolar 2013-2014, unul la Liceul Tehnologic „Vasile Juncu” din Miniş şi unul la Liceul Teoretic Sebiş.
Pentru aceşti absolvenţi, la media generală de absolvire a gimnaziului s-au luat în calcul doar rezultatele obţinute în anii de studiu parcurşi în România.

Recomandările redacției