Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara organizează și în acest an un proiect de tradiție – RoboTEC (Robot Engineering Contest).

Competiția este la cea de-a VI-a ediție și va avea loc în perioada 21-23 mai 2021, atât online, cât și fizic. RoboTEC este un proiect internațional și se adresează atât elevilor de liceu cât și studenților pasionați de robotică. În acest fel competiția devine mai accesibilă pentru elevii din județul Arad.

Elevii arădeni vor avea ocazia de a-și pune în practică cunoștințele în acest domeniu, dar și a-și măsura creativitatea.

Ediția din acest an beneficiază de sprijinul Universității Politehnica din Timișoara, prin Facultatea de Automatică și Calculatoare. Noutatea din cadrul acestui proiect constă în susținerea unor sesiuni de workshop pentru cei dornici de a afla informații în domeniul roboticii.

Proiectul este structurat în patru  probe și două formate. Un format on-site în care participanții trebuie să construiască un robot, să-l trimită echipei de organizare, robotul având scopul de a naviga printr-un labirint și de a urma un traseu. Și un format online care  are rolul de a testa imaginația participanților și capacitățile tehnice, desfășurându-se prin intermediul unui simulator.

Înscrierile în cadrul concursului sunt deschise pe site-ul Ligii AC până în data de 20 mai 2021, iar câștigătorii vor beneficia de premii în bani, ediția din acest an fiind susținută de patru companii partenere din Timișoara.

Pentru probele on-site, participanții trebuie să-și trimită roboții cu două săptămâni înainte de data limită.

Recomandările redacției