Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad, au organizat evenimentul intitulat „Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile, care se sărbătoreşte  în fiecare an la data de 25 octombrie la iniţiativa Consiliului Europei şi a  Comisiei Europene.

Astăzi, cele două instituţii au primit aproximativ 500 de persoane care şi-au manifestat interesul de a cunoaşte modul de funcţionare a sistemului judiciar.

Principalii vizitatori au fost elevi de la mai multe şcoli din municipiul Arad, cum ar fi: Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”, Liceul Naţional de Informatică, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”,  Colegiul Economic,  Şcoala Gimnazială „Caius Iacob”.

În baza acordului de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, elevi ai clasei a XI – a din cadrul Colegiului au simulat un proces civil, care a avut ca obiect un caz de divorț.

Celebrarea Zilei Europene a Justiţiei Civile este un bun prilej pentru instanţele de judecată de a-şi face cunoscută activitatea şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiţie este tocmai cetăţeanul”, susțin reprezentanții Tribunalului Arad.

Recomandările redacției