burseBursele de merit acordate elevilor premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale vor creşte începând de anul acesta.
Astfel, începând cu 1 februarie, elevii medaliaţi cu aur sau cei care s-au clasat pe primul loc la o olimpiadă internaţională din 2012 sau 2013, primesc lunar timp de un  an 750 de lei, cei clasaţi pe locul al II-lea sau medaliaţi cu argint – 563 lei, iar pentru cei de pe locul al III-lea cuantumul bursei este de 375 de lei.
La 1 iulie 2013 va avea loc o nouă majorare, care presupune acordarea unei burse de 800 lei pentru elevii care obţin premiul I la olimpiadele internaţionale, 600 de lei pentru cei clasaţi pe locul al II-lea şi 400 de lei pentru cei care câştigă bronzul.
Totodată elevii din învăţământul preuniversitar care participă la competiţii şcolare pe discipline de învăţământ, pe meserii, tehnico-aplicative, ştiinţifice, de creaţie, cultural-artistice, sportive, la comunicări ştiinţifice, simpozioane şi competiţii extraşcolare tehnico ştiinţifice, cultural-artistice, sportiv-turistice, proiecte educative de nivel judeţean, interjudeţean, regional, naţional sau internaţional şi la pregătirea centralizată a loturilor naţionale ale României pentru olimpiadele internaţionale beneficiază pe perioada desfăşurării de cazare şi masă în internatele şi cantinele şcolare, în taberele şcolare, în căminele şi cantinele studenţeşti. De asemenea, statul suportă transportul cu trenul, cu mijloace rutiere, maritime sau fluviale şi cu avionul. Transportul cu trenul se face la clasa a II-a, pe distanţe mai mici de 300 km, respectiv la clasa I, cu vagon de dormit sau cu avionul pe distanţe de cel puţin de 300 km.
Elevii care fac parte din loturile României participante la etapa internaţională a competiţiilor şcolare beneficiază de diurnă, fonduri pentru obţinerea vizei, a asigurărilor medicale şi pentru cheltuieli cu decontare ulterioară.

Recomandările redacției