În perioada 30 martie-4 aprilie elevii celor două licee ,,Sever Bocu” și Atanasie Marienescu”din Lipova au participat la actiuni de voluntariat în cadrul taberei ,,Step In -firimiturile se dăruiesc”, care a avut loc în  localitatea Șistarovăț. Au participat  28 de elevi din clasele VIII –XI. Tinerii au fost inițiați, pe parcursul celor șase zile, în acțiuni de voluntariat și au învățat ce este mila și empatia. Scopul acestei tabere a fost educarea elevilor prin implicarea lor în acţiuni caritabile venite în sprijinul copiilor defavorizati și a altor  grupe de persoane cu nevoi speciale, persoane cu dizabilitati, refugiati, victime ale traficului de droguri.

După prima zi, care a fost una de acomodare și jocuri distractive, a urmat o zi în care elevii au învățat de la adevărații profesioniști despre activitatea SMURD și metodele  de prim ajutor prin practicarea resuscitării pe manechine.

De asemenea copiilor li s-a explicat ce este traficul de persoane și cum îl putem identifica și preveni. O altă activitate a fost depre  cum este să fi nevăzător și cum se poate trăi cu aceasta afecțiune. Tot în aceași zi  s-a discutat și despre combaterea și prevenția drogurilor. Ziua următoare a avut loc o acțiune de ecologizare. Copiii au învățat despre importanța copacilor, reciclare și sustenabilitate. ,,Am început prin a face curățenie în Parcul Mare din Lipova, iar la final, fiecare voluntar a plantat un copăcel”, ne spune Andreea Mergel Dobai.

La finalul zilei copiii au făcut o vizită  la copiii cu dizabilități dintr-un centru din Arad,  unde au pentrecut o oră de activități sportive cu elevii de acolo.

Într-o altă zi, tinerii au avut ocazia să intre în casele câtorva familii nevoiașe pentru a le aduce câteva daruri. ,,Am simțit pentru câteva minute cum este să trăiești în condiții nefavorabile. Am încercat să îi bucurăm cu un cântec”, spun organizatorii. Seara s-a încheiat cu o  petrecere pentru copilașii din Bata, Țela și Bulci, unde toată lumea s-a distrat.

Tema ultimei  zile, a Taberei de Voluntariat de la Șiștarovăț, a fost despre  situația refugiaților și implicarea activă în ajutorarea acestora.

 ,,Prima parte a zilei a început așa cum ne place nouă, muncind și făcând voluntariat. Am vizitat Banca Regională pentru alimente, unde am învățat ce înseamnă o bancă de alimente și cum functionează, după care am pregătit pachete cu alimente pentru câteva familii de persoane din Ucraina”, povestesc organizatorii.  

La finalul proiectului, elevii participanți au primit o diplomă de voluntar.

Recomandările redacției