Rezultatele la examenul de Bacalaureat din acest an, au fost afișate în cursul dimineții de astăzi. Aradul se mândrește cu trei note de zece, aparținând unor elevi de la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad. Oana Miruna Palcu, Marian Neamțiu și Tudor Lile sunt elevii de aur ai Aradului.

Despre Marian, din localitatea Horea, am aflat că este un elev de zece pe linie, un adolescent care a absolvit clasa XII  la profilul Uman Filologie din cadrul Colegiului Național Moise Nicoară. De la profesoara lui de română, Diana Șimonca aflăm că este un elev dedicat limbii române. A participat la numeroase întreceri școlare și a câștigat doi ani la rând, la concursul de eseuri, pe teme de specialitate, unde a fost evaluat de profesori de la Universitatea din Timișoara. Marian este înscris deja la Facultatea de Filologie din Cluj. Despre Oana Palcu, al doilea copil de zece, aflăm că este o elevă foarte creativă iubitoare de folclor și muzică populară, și provine  din Socodor, ne spune prof. Diana Șimonca. Oana va merge de asemenea la Cluj, la Facultatea de Litere. ,, Am simțit  o imensă bucurie când am aflat de rezultatele frumoase ale celor trei elevi de la Moise. Mă bucur că unul dintre ei, Marian, va fi în viitor colegul nostru, la catedra de română”, ne spune cu mândrie prof. Diana Șimonca.

Al treilea elev cu notă maximă este Tudor Lile, elevul medaliat cu aur la olimpiada de chimie. Amintim că Tudor a terminat  clasa a XII-a E de la Colegiul Național ”Moise Nicoară”, și a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Chimie ”D.I. Mendeleev”. Olimpiada a fost organizată de departamentul de chimie al Universității Lomonosov din Moscova și s-a desfășurat online. Tudor Lile, șeful de promoție de la Moise Nicoară din acest an. „E un copil de excepție, o virgulă nu poți să îi reproșezi. Are medalia de aur la Olimpiada Internațională de Chimie. E caz unic în România, în ultimii 50 de ani”, ne declară prof. Diana Achim, directoarea Colegiului Național Moise Nicoară.

„Nu asta e neapărat măsura. Dar era de așteptat ca de la noi să fie cu 10”, precizează cu mândrie Diana Achim.

 

Recomandările redacției