Monica Anisie, ministrul Educației, nu exclude redeschiderea unităților de învățământ, în condiții de deplină siguranță, în așa fel încât elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, din anii terminali, să poate fi pregătiți corespunzător pentru examene.
Monica Anisie a făcut anunțul la Alexandria, unde a fost prezentă la împărțirea a aproximativ 6.000 de tablete pentru elevii școlilor și liceelelor din județul Alexandria. În cursul zilei de marți, au apărut informații conform cărora autoritățile iau în calcul redeschiderea graduală unităților de învăță­- mânt.
„Așa cum am procedat și în primăvară, am redeschis unitățile de învă­țământ pentru două săptămâni, tocmai pentru a da posibilitatea copiilor să revină în spațiul școlii și să facă ore de pregătire cu profesorii pentru exame­nele naționale. Am experimentat deja acest lucru și vom continua. Știți că am publicat deja modele de subiecte pentru examenele naționale și vom continua, săptămânal, cu teste de antrenament”, a declarat ministrul Educației, potrivit Europa FM.
Monica Anisie a precizat, totuși, că redeschiderea unităților de învățământ depinde de cum va evolua pandemia în următoarea perioadă, importantă fiind, în primul rând, sănătatea elevilor și a cadrelor didactice.
„La momentul acesta trebuie să ne gândim serios la ceea ce înseamnă siguranța, sănătatea copiilor, a personalului și, în același timp, trebuie să continuăm și învățarea. Noi nu închidem școlile, ci continuăm învățarea în sistem online. Trebuie să corelăm ceea ce se întâmplă cu situație epidemiologică și ceea ce avem de făcut în sistemul de educație”, a mai precizat ministrul Sănătății.
De la ultima raportare au fost depistate 8.651 de cazuri noi, cu aproape o mie mai mult față de marți. Numărul persoanelor decedate în 24 de ore reprezintă un nou vârf – 146, iar la ATI este raportată o nouă cifră record – 1.001 pacienți.

Recomandările redacției