A fost realizată o situație a preșcolarilor și a elevilor care nu au în posesie device-uri cu care să participe la activitățile de învățare online. Astfel, la nivelul județului Arad sunt 5745 de elevi în această situație, adică aproximativ 9,4% din totalul preșcolarilor și elevilor din județul Arad. Această situație va fi transmisă de către Inspectoratul Școlar Județean, tuturor primăriilor din județul Arad.

Din punctul meu de vedere este viabilă soluția achiziționării unor abonamente de internet care includ o tabletă gratuit. Finanțarea acestor abonamente să se facă prin bugetele locale, iar banii să fie alocați către fiecare unitate de învățământ care va achiziționa abonamentele cu tabletele gratuite incluse. Aceste tablete devin proprietatea unității de învățământ, iar școala va da în custodie elevilor aceste tablete. Însă precizez că aceasta este doar o propunere, fiind la latitudinea autorităților locale cum vor proceda, a declarat Marius Göndör, inspector școlar general.

Totodată, Inspectoratul Școlar Județean, a luat în considerare mai multe categorii de elevi, cei care nu au internet acasă sau cei care nu au acoperire la o rețea mobilă în localitate.

Astfel, există două situații. Elevul nu are internet pentru ca nu are un device care să se poată conecta la internet sau, în localitatea de domiciliu a elevului, nu există semnal la internet. Prima categorie se rezolvă prin achiziționarea tabletelor de care am vorbit, tablete care au conexiune la internet, a spus în continuare Marius Gönr.

Pentru a doua situație soluțiile sunt puțin mai dificile deoarece operatorii de telefonie mobilă/internet nu au acoperire în localitățile respective. Comunitățile locale vor trebui să facă demersuri în această direcție. Dar aceasta este o soluție de durată. Drept urmare, pentru elevii pentru care conectarea la internet nu se va putea realiza până la finalul anului școlar, unitățile de învățământ vor realiza planuri de recuperare și remediere, care vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.

Pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice Casa Corpului Didactic Arad, a pregătit tutoriale privind utilizarea platformelor online. Totodată, Inspectoratul Școlar Județean Arad, împreună cu organizația Digital Nation facilitează pregătirea pentru cursuri de predare online. Acțiunea de dotare a tuturor elevilor cu device-uri pentru participarea la orele online, nu este o acțiune doar pentru acest an. Aparatura va putea fi folosită și în viitor, dacă școlile vor fi suspendate pentru ca elevii să poată învăța în siguranță.

Recomandările redacției