Pentru câțiva elevi și profesori de la Liceul de Arte ”Sabin Drăgoi” luna martie a fost una plină de emoții. Zilele trecute a avut loc la Timișoara, în sala ”Orpheum” a Facultății de Muzică și Teatru, prima ediție a Festivalului ”Prietenii Muzicii”, eveniment organizat de Fundația culturală ”Pro Piano – România”. Coordonatoarele acestui proiect au fost doamnele prof. Stela Avesalon – președinte al fundației și director artistic al festivalului și prof. dr. Diana Tite de la Colegiul Național ”Ion Vidu” Timișoara.

Juriul festivalului a fost format, pe lângă cele două profesoare menționate anterior, din conf.univ.dr. Manuela Iana – Mihăilescu de la Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara și nu în ultimul rând de prof. Ana Raita de la Liceul de Arte ”Sabin Drăgoi” Arad.

În urma evoluției în concurs, elevii au obținut diplome de excelență, merit și onoare, echivalent al locurilor I, II și III. Astfel, elevul Alexei Ormanji din clasa a II-a, clasa prof. Alina Viliga a primit diplomă de excelență și Marele Premiu la categoria lui de vârstă. Eleva Maria Man din clasa a III-a, clasa prof. Lavinia Negreanu a obținut diplomă de onoare. Eleva Miriam Micurescu din clasa a IV-a, clasa prof. Alina Viliga a obținut diplomă de excelență. La clasa a V-a, Denis Romaniuc, clasa prof. Lavinia Negreanu a primit diplomă de merit. Eleva Samira Bulz, clasa prof. Ligia Chereș a obținut diplomă de merit, iar eleva Ada Borlovan, clasa a VII-a, clasa prof. Alexandra Laza a primit diplomă de excelență. Eleva Gabriela Ghenghiu, clasa a X-a, clasa prof. Ligia Chereș a primit diplomă de onoare, iar eleva Regina Csermak, clasa a XI-a, clasa prof. Alina Viliga a obținut diplomă de excelență.

În spectacolul de gală au interpretat din totalul de aproximativ 90 de concurenți doar 10 elevi. De la Liceul de Arte ”Sain Drăgoi” au cântat în gală elevii Alexei Ormanji și Miriam Micurescu, ambii la clasa prof. Alina Viliga.

Recomandările redacției