Săptămâna aceasta, după cum bine se știe, foarte mulți elevi au ajuns la spital după ce școală lor a fost mult prea intens igienizată. Astfel, după decizia de suspendare a cursurilor ca urmare a apariției problemelor de sănătate acuzate de unii elevi ai liceului, spațiile unității de învățământ au fost igienizate intensiv de această dată conform dispozițiilor Direcției de Sănătate Publică, cu sprijinul personalului de curățenie și din alte școli.

În urma evenimentelor petrecute, prefectul Județului Arad, Gheorghe Stoian, a condus astăzi o nouă ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată în vederea evaluării la zi a situației produsă în această săptămână la Liceul Teoretic „Adam Műller Guttenbrunn”.
În urma asigurărilor primite din partea conducerii școlii și a Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, a fost luată hotărârea de a fi reluate cursurile în toate clădirile și clasele unității de învățământ, începând de luni, 20 ianuarie 2020.
Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad împreună cu direcțiunea liceului vor continua să monitorizeze situația în următoarele două zile precum și luni dimineața, astfel încât să se asigure că la ora intrării elevilor în clase nu va mai exista niciun pericol pentru aceștia.

Recomandările redacției