Asociația pentru dezvoltarea profesională continuă-PRAEDU a aplicat la Științescu Timișoara, propunând proiectul „Viitorul în 3D”. Liceul Teoretic ”Mihai Veliciu” din Chișineu – Criș s-a aflat printre câștigătorii acestor micro-granturi nerambursabile.
,,Prin acest proiect urmărim descoperirea noilor tehnologii și implementarea acestora, realizând diverse modele tridimensionale.
În proiect sunt implicați 50 copii (22 elevi ai clasei pregătitoare A și 28 elevi de liceu, clasa a X-a Real) de la Liceul Teoretic ”Mihai Veliciu” Chișineu-Criș. Proiectul este gândit pentru liceenii care sunt pe punctul de a alege un profil la facultate și pentru elevii ce încep acum școlarizarea (cei de clasă pregătitoare), pentru a le satisface curiozitatea și a începe dezvoltarea competențelor în domeniul STEM.
Chiar dacă diferența de vârstă între beneficiarii proiectului este mare, unele interese ale lor se întrepătrund. Tehnologia îi apropie, căutând să descopere, atât formal, cât și informal, informații și posibilități de dezvoltare profesională și personală.
Am observat că elevii sunt pasionați de crearea de obiecte tridimensionale, confecționându-le din diverse materiale. Am exploatat această latură a lor, iar, prin intermediul acestui proiect, doresc să le prezint și să-i las să lucreze la un alt nivel, descoperind partea de proiectare și printare.
Ca primă activitate, elevii clasei a X-a Real au vizitat Universitatea Politehnica Timișoara și F O R Design Timișoara(https://f-o-r.ro/). La Universitatea Politehnica Timișoara, Departamentul Mecanica și Rezistența Materialelor, domnul conf. univ. Anghel Cernescu ne-a prezentat laboratorul pentru lucrări practice și de testare a rezistenței materialelor, iar la Centrul de Cercetare în inginerie, domnul Lector dr.ing. Lucian RUSU și Mărghitaș Mihai, doctorand, (un tânăr pasionat de cercetare în domeniu și un om minunat) ne-au vorbit despre imprimantele 3D și procesul de producție folosind această tehnologie.
FOR Design este o echipă de exploratori creativi care s-au angajat să creeze produse cu un standard ridicat de calitate care rezolvă provocări complexe aplicând o metodologie proprie care privește designul de produs ca o disciplina la intersecția dintre cercetare, estetică, proiectare, management și marketing. În atelierele lor acoperă procesul de proiectare, prototipare și parțial de producție a produsului folosind programe avansate de modelare 3D, imprimare 3D, tăiere și gravură laser.
Echipamentele numerice din atelier pe care le-au prezenta elevilor, într-un tur personalizat, sunt: imprimante 3D ceramică, filament și rășină, CNC laser, termoformator, foam cutter.
Folosind imprimanta 3D și Creioanele inteligente, elevii au reușit să creeze, proiecteze și să tipărească modele tridimensionale, iar, ajutându-se de seturile ENGINO, aceștia s-au inițiat în tainele roboticii. Majoritatea activităților sunt o combinație între STEM și robotică, abordate interdisciplinar și creativ, integrate într-un sistem de învățare bazat pe aplicații din lumea reală”, ne transmite prof. înv. primar Florin Claudiu Purcel.




