Elevi din mai multe școli din județ – în jur de 100 la număr – au fost angrenați într-o acțiune inedită – de cunoaștere a naturii. Aceștia au vizitat Grădina de Mirodenii din Păuliș a soților Ciuban.
Acțiunea, organizată la initiative vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Claudia Boghicevici, i-a vizat pe elevii de clasele a II-a, a III-a și a IV-a de la școlile din Cuvin, Ghioroc, Sâmbăteni și Covăsânț. La Grădina de Mirodenii, aceștia au avut parte de lecții practice.
Odată ajunși la destinație, copiii au primit din partea gazdelor câte o insignă – buburuză pentru a fi introduși în lumea de poveste din grădina mirodeniilor. Au degustat siropuri din lavandă, mentă și alte plante aromatice, iar apoi au avut parte de o incursiune prin grădină unde au poposit la fiecare plantă care le-a fost descrisă în detaliu de Doina Ciuban. Aceasta le-a explicat caracteristicile mirodeniilor, dar și întrebuințarea lor, multe dintre ele regăsindu-se în rețetele bunicilor.
La închierea turului în Grădina de Mirodenii, elevii organizați în echipe, sub îndrumarea învățătoarelor și a profesoarelor s-au întrecut în cadrul concursul de cunoș- tințe despre plantele din grădina gazdelor. Copiii au primit fructe la încheierea activității.
(S.S.)

A1 12
Incredibil! Cât câștiga un polițist corupt de frontieră de la Nădlac II pentru un transport de migranți
citește mai mult »