Cei aproximativ 3.200.000 de elevi din învăţământul preuniversitar şi preşcolari se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă.

În intervalul 1 – 5 aprilie, elevii şi preşcolarii au participat la activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare în programul ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

În perioada 2 – 7 aprilie, Ministerul Educaţiei Naţionale a organizat etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline de învăţământ şi, după caz, ale concursurilor şcolare.

Anul şcolar se va încheia în data de 21 iunie, potrivit calendarului anului şcolar 2012-2013 aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Vacanţa de vară va începe pe 22 iunie şi se va încheia pe 15 septembrie, urmând ca pe data de 16 septembrie să înceapă anul şcolar 2013-2014.

 

Recomandările redacției