Elevii vor merge la școală cu mască și li se va lua temperatura

0
799

Măsurile ce vor putea fi luate după relaxarea restricțiilor impuse în starea de urgență, au fost anunțate vineri de premierul Ludovic Orban. Dacă activitatea școlilor și universităților va fi reluată, elevii și studenții vor trebui să poarte măști. Tot pentru prevenirea răspândirii cu COVID-19, la intrarea în clădiri elevilor și angajaților li se va măsura temperatura.

S-au discutat foarte multe idei și menționez că mi se par idei bune. De exemplu, posibilitatea realizării unui triaj la locul de muncă, la școală, prin intermediul termometrelor electronice. E nevoie de o dotare a companiilor, a instituțiilor publice, astfel încât să se poată lua temperatura, zilnic, când vine omul la locul de muncă. În cazul în care persoane are o temperatură de peste 37 de grade, să nu i se permită accesul la muncă și să fie supus unei evaluări medicale, inclusiv posibilitatea unei testări de COVID”, a spus Ludovic Orban, după participarea la ședința Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României.

Respectarea regulilor și purtarea măștilor va fi obligatorie în școli și universități, iar Guvernul va asigura echipamentul pentru cine nu are. Totodată la intrarea în aeroporturi, dar și la ieșire se vor folosi termoscannerele. Premierul a mai precizat că dacă se vor respecta anumite reguli există posibilitatea ca parcurile să fie deschise mai repede.

Președintele României a anunțat obligativitatea de purtare a măștii va fi pentru spații închise. Școala este un spațiu închis. În cazul în care se va relua activitatea cu participarea studenților sau elevilor la școală, cu siguranță va fi asigurată masca. În cazul în care se vor deschide școlile, este normală obligația Guvernului de a asigura măștile pentru toți elevii care nu vor avea posibilitatea să procure măști”, a declarat Ludovic Orban.

Așadar, atât elevii cât și cadrele didactice vor fi nevoiți să respecte regulile impuse după reînceperea cursurilor, pentru o desfășurare cât mai bună a cursurilor și prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.