Astăzi, de la ora 19.00, sala Filarmonii de Stat din Arad găzduieşte un concert vocal simfonic dirijat de maestrul Cristian Neagu. Din program vor face parte Serenada pentru orchestră de coarde de Edward Elgar, Fantezia pentru pian, cor şi orchestră de Ludwig van Beethoven şi Simfonia nr. 39 în mi bemol major de Wolfgang Amadeus Mozart. Solistul concertului este pianistul Sorin Dogariu, iar pregătirea Corului Academic îi aparţine lui Robert Daniel Rădoiaş. Cunoscut în principal pentru lucrările de largă respiraţie, precum ópusurile sale simfonice, concertul pentru vioară sau cel pentru violoncel, dar şi pentru Variaţiunile Enigma, Edward Elgar semnează la sfârşitul secolului al XIX-lea o serie de capodopere în miniatură, una dintre cele mai renumite fiind Serenada pentru orchestră de coarde. Finalizată în 1892, partitura reprezintă o adaptare a altor Trei Piese pentru orchestră de coarde compuse în 1888, al căror manuscris a fost pierdut, dar ale căror indicaţii de tempo, similare acelora ale Serenadei, au rămas cunoscute prin intermediul documentelor care au însoţit prima audiţie, asumată de Worcester Amateur Instrumental Society. Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, sau Fantezia corala este o formă cu variaţiuni scrisă sub imboldul improvizaţiei, al darului extraordinar, care l-a facut pe Beethoven să fie aclamat deopotrivă ca pianist virtuoz şi compozitor. Cu un sens al culminaţiei ieşit din comun, lucrarea a fost piesa care a conturat finalul dorit şi reprezintă şi astăzi o soluţie agreată în programele cu ţinută festivă.
Actualitate 17
Consumul de energie poate fi redus cu o treime prin măsuri de eficientizare
citește mai mult »