E lon Musk a devenit al doilea cel mai bogat om al lumii, cu o avere totală de 127,9 miliarde de dolari. Astfel, el l-a devansat pe fondatorul Microsoft, Bill Gates, în clasamentul miliardarilor publicat de Bloomberg.
Elon Musk are o avere de aproape 130 de miliarde de dolari
De la începutul anului și până în pre­zent, averea omului de afaceri Elon Musk a crescut cu 100,3 miliarde de dolari, marcând un plus de 7,2 miliarde de dolari
într-o singură zi prin creşterea cu 6,5% a preţului acţiunilor companiei sale de maşini electrice Tesla, scrie Ager­pres. Pe langă Tesla, Musk a fondat SpaceX, o companie de producție aerospatială și de servicii de transport în spațiu.
Șeful Amazon, cel mai bogat om din lume. Are 182 de miliarde de dolari
Cu o avere estimată de 182 miliarde de dolari, şeful Amazon, Jeff Bezos, ră­mâne în fruntea acestui clasament, arată Bloomberg Billionaires Index. Pe locul al treilea în acest top al super-bogaţilor se află acum Bill Gates, cu „doar” 127,7 mili­arde de dolari.
Clasamente precum cel realizat de Bloomberg se bazează pe informaţii p­u­blice privind valorile deţinute ca acţiuni, proprietăţi imobiliare, obiecte de artă şi alte bunuri de lux.
În clasamentul Forbes al miliardarilor, Elon Musk se află pe locul al patrulea, cu 110,5 miliarde de dolari.

Recomandările redacției