Emoții în Calea Aurel Vlaicu: jucătorii le-au cântat suporterilor

0
356

jucsupMomente unice, inedite pentru un meci de fotbal, sâmbătă dimineață, pe arena „Francisc Neuman”. Acțiunile și declarațiile abramburistice ale lui Adrian Marțian i-au unit pe utiști și, în general, pe arădenii iubitori de fotbal.
Cele întâmplate pe gazon, în cadrul partidei dintre UTA și FC Bihor, a trecut în planul secund. De altfel, nici actorii remizei albe din Calea Aurel Vlaicu nu au reușit să iasă din mediocritate prin prestația lor, însă adevăratul meci al solidarității și sentimentelor s-a jucat mai ales la tribuna I, gazda de ocazie a galeriei „textiliste”. Timp de 90 de minute, aproximativ 50 de suporteri au cântat și scandat ca niciodată pentru clubul pe care-l iubesc: „Aradul suntem noi!”, „Pentru noi doar UTA contează!” „De la Dunăre la Sena”, dar au dus mai departe și războiul cu pseudo-patronul echipei. „Nenea Mar­țian e cocalar!” sau: „Cocalarule, sărăntocule, UTA nu-i a ta, nici n-a fost cândva, lasă echipa!”
Jucătorii și-au manifestat solidaritatea în cuget și simțire cu galeria încă din startul echipei. Apostu et.comp. au intrat pe teren cu tricouri inscripționate cu „UTA nu este a ta” / UTA = Arad și cu un banner (UTA – echipa Aradului) pe care l-au legat de gardul din fața sectorului fanilor. Însă, punctul culminant s-a atins la finalul meciului cu orădenii. Fanii au fost rugați să treacă pe gazon, iar fotbaliștii au trecut în locul lor în tribună. „Suntem mândri de voi!” s-a auzit din piepturile lui Neagu, Apostu și restul elevilor lui Trică, moment în care majoritatea suporterilor au lăcrimat. „Asta e adevărata UTA” s-a auzit la unison, iar jucătorii au continuat să cânte împreună cu susținătorii: „Ole, ola, UTA este viața mea!” și „De la Dunăre la Sena!”, „Suntem noi, UTA suntem noi!” „Suntem cu voi mereu, nu vă vom lăsa la greu!”
„A fost ceva extraordinar, credeți-mă că mi-au dat lacrimile. De acum încolo, băieții știu că trebuie să joace pentru ei și pentru suporterii noștri, care – într-adevăr – sunt deosebiți. Jos pălăria în fața lor”, a spus Eugen Trică la finalul disputei cu FC Bihor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.