Emoții, mâine, la ,,mate” pentru cei 2.654 elevi de clasa a VIII-a

0
211

Emoțiile continuă și mâine, pentru  cei peste 2.600 de elevi de clasa a VIII-a din județul Arad, care vor susține proba la matematică, din cadrul Examenului de  Evaluare Națională.

Reamintim, că în 25 iunie copiii vor da proba scrisă la Limba și literatura maternă. Iar pe 29 iunie se vor afișa rezultatele, înaintea contestațiilor. Apoi în perioada  29-30 iunie se pot  depune contestațiile (posibilitatea pentru depunerea contestațiilor: la unitatea de învățământ sau online -orele 16:00 – 19:00 în data de 29 iunie și între 8:00-12:00 în data de 30 iunie).

 Din 30 iunie până în 04 iulie se vor soluționa contestațiile iar în 04 iulie se vor  afișa rezultatele finale după soluționarea contestațiilor.

Cei 2.654 elevi arădeni vor susţine probele scrise în cele  87 centre de examen. Amintim că, la limba română nu s-au prezentat la examen 278 dintre  candidați. De asemenea, anul acesta, în județul Arad sunt organizate patru centre Zonale de Evaluare a lucrărilor, unde se vor corecta lucrările provenite din alt județ. Unităţile de învăţământ vor fi dotate cu sisteme de supraveghere video-audio, respectând prevederile procedurilor în acest sens. Inspectorii şcolari vor fi prezenţi în centrele de examen în ziua probelor scrise pentru a monitoriza desfăşurarea examenului de Evaluare Naţionale.

Accesul candidaților în săli este permis începând de la ora 8:00 până la ora 8:30, iar examenul va începe la ora 9:00. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr 1526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Ca o noutate, în acest an, elevii au posibilitatea de a face schițe și desene pe foaie, fără ca acestea să fie cosiderate semne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.