La sfârşitul săptămânii trecute, s-a susținut proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2017. „Aceasta a avut loc la centrul de examen constituit la Liceul Tehnologic Francisc Neuman Arad. Din cei 153 de candidaţi înscrişi la examen, trei au fost absenţi şi 22 s-au retras.
Lucrările scrise vor fi corectate în centre de evaluare din țară stabilite de Ministerul Edu­cației Naționale”, ne-a declarat inspectorul școlar Laura Nădăban, purtătorul de cuvânt al ISJ Arad.
Rezultatele se afișează astăzi, 25 aprilie atât la centrul de examen cât și pe forum-ul ISJ Arad. Eventualele contestații se vor depune la secretariatul Liceului Tehnologic „Francisc Neuman” tot astăzi până la ora 20.00 și în data de 26.04.2017, între orele 8.00-14.00.                                      (A.C.)

Recomandările redacției