gavrilescuSingura formație arădeană din primele două eșaloane fotbalistice ale țării a demarat campania de achiziții cu doi fotbaliști de atac și unul de apărare. „Marco Enciu, Dan Gavrilescu și Traore sunt jucătorii Pâncotei. Au semnat contracte până în vară, cu posibilitate de prelungire în cazul în care își doresc continuitate. Primii doi nu cred că mai au nevoie de nicio prezentare, iar Traore va fi unul dintre jucătorii noștri sub 21 de ani pe care ne bazăm mult la primăvară. Fotbalistul a revenit din vacanța sa în Coasta de Fildeș, ocazie cu care am semnat și actele. Cei de la Sighetul Marmației sunt prietenii mei, au înțeles faptul că jucătorul are oportunitatea să confirme și în Liga a 2-a.”, a confirmat Pavel Piroș, președintele „șoimilor”.
Cuedan: „Ne vor ajuta imediat”
Enciu are 26 de ani, este un veritabil vârf de atac și a mai evoluat pe scena eșalonului secund la ACU, ACS Poli Timișoara, Metalul Reșița și Farul Constanța. În turul campionatului, timi­șoreanul a reușit 5 goluri în contul „marinarilor”, însă a decis să vină aproape de casă și să pună umărul la salvarea de la retrogradare a „alb-negrilor”.
Gavrilescu (care a mai jucat la Gloria Bistrița și Șimleul Silvaniei) tocmai s-a despărțit de Olimpia Satu Mare, grupare cu care a promovat în eșalonul trei în vara anului 2013. La 27 de ani, mijlocașul ofensiv de bandă are destulă experiență competițională la acest nivel și ar putea fi un fotbalist important pentru Dan Cuedan.
„Țintele le-am stabilit din timp împreună cu președintele Pavel Piroș și am căzut de acord să luăm jucători cu experiență, care ne pot ajuta imediat. De aceea am apelat la Marco Enciu, un fotbalist care a marcat 5 goluri în campionat și 3 în Cupa României pentru Farul Constanța și pe care personal îl cunosc destul de bine. L-am avut elev la CFR Timișoara pe când termina junioratul, are calități de vârf veritabil. Pe Gavrilescu îl știm de la Satu Mare, l-am avut adversar în Liga a III-a, este un mijlocaș complet care a confirmat la nivelul ligii secunde. Sperând că vor da dovadă de seriozitate și se vor acomoda rapid la Pâncota, au șanse mari să fie titulari la primul meci oficial al anului, cel cu Unirea Tărlungeni”, a explicat Dan Cuedan, „principalul” divizionarei secunde arădene clasate pe locul 9 în seria de Vest a Ligii a II-a după 15 etape.
Un Ivorian în curtea „alb-negrilor”
traore1Chiar ieri, divizionara a II-a ară­deană a oficializat și cea de-a treia achiziție a iernii. Este vorba despre Souleymane Traore, un fundaș central de 21 de ani din Coasta de Fildeș, care în tur a evoluat la CSM Sighetu Marmației, formație clasată pe locul 6 al seriei a V-a a Ligii a III-a. Cu siguranță, senegalezul Issa îi va face mai ușoară acomodarea ivorianului Traore, care-l înlocuiește în schema lui Cuedan pe timișoreanul Ugocian. „Nu l-am văzut la treabă, dar am primit numai referințe bune despre acest fotba­list. Ca și în cazurile lui Enciu și Gavrilescu, sper să se acomodeze repede și să dea totul la antrenamente”, a punctat și antrenorul „șoimilor”.
Băd pleacă, mai vine un mijlocaș?
Președintele Piroș a vorbit și des­pre al patrulea „divorț” al iernii, dar și despre ultima „piesă” lipsă în angrenajul primăverii. „Atacantul Flavius Băd ne va părăsi. Rămâne de văzut sub ce formă, ori defintiv, ori împrumut la o formație din Liga a 3-a austriacă. Probabil, campania de achiziții se va încheia cu încă un mijlocaș central cu profil defensiv”, a adăugat șeful grupării din Podgorie.
Pâncotanii și-au programat prima ședință de pregătire a anului astăzi, de la 10,30, pe arena din Subcetate, ur­mând ca marți, miercuri și joi să desfășoare câte două antrenamente zilnice. Sâmbătă, teamul din Podgorie joacă primul amical al iernii, pe terenul divizionarei a treia orădene, CSO Sînmartin.

  • mara spune:

    Cea mai noua oferta de lucru!Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este nevoie de niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero!Selectam urgent dezvoltatori de proiect pe piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal.Se lucreaza part-time sau full-time, la alegere.Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut inedit si de viitor.Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul „Info” la adresa de email: ddana30@yahoo.com

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției