Întreruperea campionatelor naționale, cauzată de epidemia de coronavirus, a produs efecte în dreptul cotelor oferite de transfermarkt.com. Scăderea a fost resimțită și de fotbaliștii arădeni din Liga 1, cea mai importantă vizându-l pe Dennis Man.

Mijlocașul ofensiv al lui FCSB nu mai valorează 5,5 milioane de euro și cu 500 de mii mai puțin. Și colegul lui Man de generație, de la Atletico și UTA, Adi Petre a pierdut 200 de mii de euro. Noul vârf al FCSB-ului a fost cotat la 1,3 milioane de euro acum o lună de zile, iar acum face 1,1 milioane. Revenit pe gazon după problemele la inimă, George Țucudean (CFR Cluj) valorează 1,4 milioane de euro, față de 1,7. Și portarul celor de la Gaz Metan Mediaș, Răzvan Pleșca, a pierdut 50 de mii în dreptul cotei sale, ajungând să valoreze 300 de mii de euro. Dintre fotbaliștii arădeni din primul eșalon, doar Albert Stahl nu a fost afectat. Mijlocașul plecat de la UTA la Astra Giurgiu în vara anului trecut este cotat tot la 150 de mii de euro.

Și la nivelul ligii secunde, cotele unor jucători au fost ajustate în jos. La general, UTA e pe locul 3 în liga secundă, după Rapid (4,70 de milioane de euro) și Concordia Chiajna (4,23 milioane de euro). Lotul pregătit de Laszlo Balint, liderul campionatului la 11 distanță față de Mioveni și Turris, valorează 3,88 de milioane de euro.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției