Epidemia de trichineloză face ravagii: o femeie a murit

0
214

trichineloza

Zeci de oameni au ajuns la spital, iar o femeie a murit, după ce au fost infestaţi cu trichineloză. Cu toţii au mîncat carne de porc de la un sătean, care a făcut o petrecere, în urmă cu aproape o lună. Bolnavii au avut primele simptome de-abia după 3 săptămâni, cât a fost perioada de incubaţie.

Focarul de infecţie cu trichineloză a fost localizat în satul Bruznic, din comuna Dorgoş. Cel mai grav caz a fost cel al unei femei, care a şi decedat.

„A fost preparat la ceaun, am mâncat din carnea de porc. De o săptămână sunt ameţită, mă dor picioarele. Acum sunt mai bine. M-am speriat când am văzut că a murit o vecină, era vecina mea”.

Cei 42 de oameni îmbolnăviţi cu trichineloză au mâncat carne de porc de la un apropiat, care a sacrificat animalul în urmă cu aproape o lună. „A fost ziua soacrei mele, am tăiat un porc şi de acolo a mâncat toată lumea. S-a făcut la ceaun, apoi i-am dat şi surorii mele, cumnatul la ai lui. De la un singur porc s-a mâncat şi nici nu a fost mare, a fost un porc care s-a consumat foarte repede”.

Din cei 42 de oameni care s-au îmbolnăvit, jumătate au fost internaţi la boli infecţioase, iar restul au fost lăsaţi acasă, pentru că au refuzat să rămână în spital.

„De la un neam de-al nostru am primit carnea, el ne-a dat, dar nu am mâncat mult, foarte puţin. Ne-a trimis la fiecare acasă, de la ziua mamei lui, cum a rămas. Barbatul meu e frate cu el. Au trimis la nepoţi,”, a spus o victimă a bolii.

„Am fost la un chef, a tăiat un porc şi a făcut petrecere. Au fost vreo 20 care nu s-au îmbolnăvit”.

Medicii avertizează că trichineloza este o boală foarte gravă.„Începând de vineri, evoluează un focar de infecţie cu trichineloză pe aria localităţilor Dorgoş şi Bruznic, ca urmare a consumului de carne de porc, care a generat îmbolnăvirea a mai mult de 40 de persoane. Până acum, s-au prezentat 42 de persoane, 22 sunt internate şi restul sunt tratate ambulator. Unii au refuzat internarea, avem 3 forme severe, iar o pacientă a decedat în 24 noiembrie cu diagnostic de miocardită trichinelotică, la vârsta de 61 de ani. Oamenii trebuie să conştientizeze că este o boală gravă”, a declarat Alexandru Jivcovici, şef al secţiei de boli infecţioase.

Autorităţile sanitar veterinare încearcă acum să limiteze extinderea focarului, însă acest lucru este destul de dificil de realizat acum, pentru că îmbolnăvirea propriu zisă a avut loc în urmă cu mai bine de 3 săptămîni.

 

„Ancheta este în curs de derulare, se investighează familiile posibil consumatoare de carne din acel porc infestat, ca să se pună sub sechestru, pentru prevenirea îmbolnăvirii altor persoane”, a spus Cristian Gornic, director adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Cazul este anchetat şi de poliţie, care a fost sesizată pentru a stabili care este provenienţa cărnii infestate, mai ales că un om a murit. Pe de altă parte, medicii le recomandă oamenilor să apeleze cu încredere la specialiştii instituţiei, pentru a preveni aceste probleme.

„Recomandăm, cum facem de fiecare dată când avem ocazia, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, examinarea tuturor porcilor pentru a preveni această boală care se dovedeşte periculoasă, mai ales pentru oamenii în vârstă. Avem circumscripţiile veterinare care examinează carnea, avem tarif simbolic 9 lei, la 150 de grame de musculatură interconstală şi cu puţină conştiintă, pentru a evita această boală, se pot rezolva problemele.”, a mai spus Cristian Gornic.

Dacă va fi găsit vinovat, cel care a organizat petrecerea ar putea fi cercetat penal.

Cristian Cotuna

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.