OLYMPUS DIGITAL CAMERATimp de trei zile, arădenii vor putea lua parte la ceremoniile de omagiere a eroilor Revoluției din 1989.
În perioada 21 – 23 decembrie, Prefectura Arad, alături de asociaţiile de revoluţionari şi oficialități organizează o serie de manifestări de comemorare a eroilor Revoluției din ‘89. Seria manifestărilor va debuta mâine, ca în fiecare an la fosta fabrică de orologerie, de la ora 7.40, unde va fi marcat momentul înce­perii Revoluţiei la Arad. La 8.10 se va merge la Strungul, la 8.40, la Paraclisu Martirilor din Piaţa UTA, unde se va ţine o slujbă de pomenire, iar la 9.00, la Troiţa Eroilor. La 9.30, manifestările vor continua la Crucea Eroilor din Piaţa Revoluţiei, iar la 11.00, la Garnizoana din Subcetate. De la ora 17.00, ceremonialul din prima zi se va încheia la Monumentul Eroilor.
Duminică, de la ora 13.00, în Piaţa Revoluţiei, se va desfăşura ceremonialul celei de a doua zi de manifestări, unde se vor aduna reprezentanţi ai administraţiei, ai partidelor politice locale şi ai asociaţiilor de revoluţionari. Mai apoi, de la ora 14.00, se va merge la monumentul de la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, iar de la 15.00, la Monumentul Eroilor din    Făt-Frumos. Ceremoniile se vor încheia luni, la monumentul lui Toth Sandor, la podul Decebal. „Asociaţia Răniţilor şi Urmaşilor celor Decedaţi din Decembrie ‘89, împreună cu Asociaţia Revoluţionarilor «Oraş Martir», invită cetăţenii Aradului să participe la comemorările eroilor martiri ai Revoluţiei, duminică, la Monumentul Eroilor Martiri din Piaţa Revo­luţiei. Le dorim arădenilor să aibă sărbători fericite“, a spus Doina Nan, preşedintele ARUD ‘89.

Recomandările redacției