jandUn echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a depistat, zilele trecute, în zona unei autogări din municipiul Arad, o persoană care încerca să ofere trecătorilor, spre comercializare, mai multe inele.

„Colegii mei au procedat la stabilirea identităţii persoanei, după verificări stabilindu-se că este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, V.M., din Sibiu. El a fost observat în timp ce negocia preţul pentru inele din metal de culoare galbenă pe care dorea să le vândă. Conform celor recunoscute chiar de către acesta, inelele – pe care le-a achiziţionat la un preţ foarte mic – le valorifica la preţuri cuprinse între 25 şi 50 de lei, în funcţie de clienţi”, ne comunica mr. Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de jandarmi Judeţean Arad.

Oamenii legii l-au amendat pe bărbat cu 500 de lei, iar zece inele găsite asupra sa au fost ridicate în vederea confiscării.

Recomandările redacției