Eșec total pentru UTA în partida cu FC Botoșani

0
382

UTA a fost învinsă vineri seara de FC Botoșani cu scorul de 2-1, în etapa a patra din Liga I. Golurile au fost marcate în repriza secundă de Petkovski şi Ongenda, din lovitură de la 11 m, iar pentru formaţia arădeni, Ioan Hora în prelungiri.

Moldovenii au dominat partida, arădenii fiind mai degrabă preocupați să distrugă acțiunile elevilor lui Marius Croitoru, drept dovadă și cele patru cartonașe galbene primite de mijlocașii și fundașii centrali.

Partida a început cu moldovenii în atac, însă gazdele au irosit apoi o ocazie mare, când Sila a rămas singur cu Iacob, însă acesta a reușit să respingă eroic.

UTA a avut prima ocazie în minutul 26, prin Ubbink, iar la cealaltă poartă Iacob a respins șutul lui Fili. Ultima ocazie a primei reprize a fost a arădenilor, dar șutul lui Roger de la distanță, din lovitură liberă, nu l-a putut surprinde pe Pap.

În repriza secundă, lucrurile s-au desfășurat aproape identic, cu elevii lui Balint care încercau să reducă din ocaziile celor de la Botoșani. După aspectul jocului, golul a venit firesc, în minutul 61 prin Petkovski, cel mai scund jucător de pe teren, care a marcat cu capul.

Botoșaniul a primit penalty în minutul 72, iar Ongenda a reușit să îl fructifice. Antal a tras slab, dar tot Botoșaniul a fost mai periculoasă, prin Roman. La finalul partidei UTA a avut o șansă prin Batha, însă a ratat, iar în prelungiri a marcat prin Hora.

UTA a simțit pentru prima dată gustul eșecului în acest sezon, și va trebui să se mulțumească cu un loc șapte în clasamet.

Formaţii:

Botoșani: Pap – Braun, Racovițan, Șeroni, Țigănașu – Papa, Edjouma, Ongenda (86 D.Croitoru) – Fili (M.Roman 46), Sila (46 Petkovski), Kage (18 Santos). Antrenor: Marius Croitoru

UTA: Iacob – Vukcevic, Erico (70 Benga), Medjimorec, Shlyakov – Batha, Passaglia (70 Vorobjovas) – Roger, Ubbink (65 Antal), Miculescu (82 Isac) – Dangubic (65 Hora). Antrenor: Laszlo Balint

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – Mircea Orbuleț (București), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe, Covasna). Rezervă: Mihai Amorăriței (Câmpina, Prahova).

Observator FRF: Sorin Boca (Iași).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.