Costel Gâlcă a devenit noul antrenor al lui Espanyol Barcelona, după ce gruparea catalană din Primera Division l-a demis pe Sergio Gonzalez. Fostul internaţional român revine astfel în fotbalul din Spania, unde a petrecut 11 ani ca jucător şi unul ca antrenor (2009-2010, la Almeria B).
Gâlcă se află în faţa celei mai importante provocări a scurtei cariere de antrenor, având misiunea de a salva de la retrogradare echipa pentru care a jucat de peste 100 de ori, între 1997 şi 2001, şi în tricoul căreia a câştigat Cupa Spaniei.
Clubul tocmai a fost preluat de un miliardar din China
Fostul mijlocaş central a semnat un contract până la finalul sezonului, înţelegerea urmând să fie prelungită cu siguranţă, dacă acesta îşi va îndeplini obiectivele. Numirea lui Gâlcă pe banca este prezentată inclusiv pe site-ul oficial al FIFA, forul internaţional aducând aminte şi de performanţele acestuia din sezonul trecut, pe banca Stelei.
„Gâlcă a fost coleg cu Sergio Gonzalez la Espanyol, când clubul din Barcelona a câştigat Cupa Regelui, în urmă cu 15 ani. A câştigat tripla pe plan intern, în singurul sezon în care a fost antrenor al unei echipe de seniori, pe banca giganţilor României, Steaua Bucureşti, în 2014-2015, înainte de a părăsi clubul după un conflict cu conducerea. Luna trecută, producătorul chinez de machete auto Rastar Group a ajuns la o înţelegere pentru cumpărarea a 80% dintre acţiunile clubului, pentru suma de 45 de milioane de euro, bani ce vor fi folosiţi pentru a plăti datoriile clubului“, scriu cei de la FIFA.com.
Detaliul oferit în încheuierea articolului reprezintă o motivaţie în plus pentru Gâlcă, care ar putea avea la dispoziţie un buget important de transferuri, dacă va reuşi să-i convingă pe şefi că merită să rămână pe bancă şi din sezonul viitor.
Espanyol a fost preluată de compania Rastar Group, deţinută de miliardarul chinez Chen Yansheng. În 2015, Chen Yansheng a fost plasat pe locul 254 în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din China, cu o avere impresionantă de 1,17 miliarde de dolari. Rastar Group s-a lansat ca un producător de produse din plastic, însă de-a lungul anilor şi-a schimbat obiectul de activitate, devenind o forţă pe piaţa maşinuţelor radiocomandate şi cea a scaunelor auto pentru copii. Recent, compania s-a reorientat spre zona jocurilor online şi cea a producţiilor TV şi cinematografice.

Actualitate 9
Mai multe persoane din Siria și Egipt au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria
citește mai mult »