De la începutul lunii septembrie, arădenii găsesc în magazine o versiune complet nouă a etichetei energetice a Uniunii Europene (UE) pentru becuri și alte produse de iluminat, după ce, în martie, eticheta energetică se schimbase pentru produsele electronice. Astfel, de la cunoscuta clasificare A+ sau A++, conform scării aplicabile până acum, s-a revenit la o scară mai simplă: A-G, fiind eliminate, astfel, „+”. Asta înseamnă, transmit oficialii UE, că, cel puțin momentan, eticheta „A” va fi mai greu de pus pe unele produse.

 „Noua scară este mai strictă și este concepută astfel încât foarte puține produse să poată obține inițial clasificările „A” și „B”, ceea ce permite intrarea treptată pe piață a unor produse mai eficiente. Produsele cele mai eficiente din punct de vedere energetic aflate actualmente pe piață vor fi acum etichetate în mod normal ca „C” sau „D”. Pe etichete va fi inclusă o serie de elemente noi, inclusiv un cod QR care face legătura cu o bază de date a UE, unde consumatorii vor putea să găsească mai multe informații despre produs”, transmite Comisia Europeană.

 

Așadar, becurile și alte produse de iluminat vor fi clasificate de la A la G, în funcție de eficiența energetică, unde A este cel mai eficient tip de produs. Vom mai găsi însă o perioadă pe piață produsele cu clasificările vechi.

În esență, introducerea noii etichete se traduce prin apariția unei obligații noi pentru comercianții de produse electronice. Mai exact, așa cum transmitea Ministerul Economiei, în perioada cuprinsă între 1 și 18 martie, comercianții cu amănuntul au fost obligați să introducă noile etichete pentru primele grupuri de produse.

Astfel, noua etichetă e folosită din martie pentru frigidere și congelatoare de uz casnic, mașini de spălat și mașini de spălat cu uscător, mașini de spălat vase, televizoare și afișaje electronice.

Modelele vechi de electrocasnice pot rămâne cu etichetele vechi, dar nu vor mai putea fi vândute după luna noiembrie 2021.

Obligația utilizării noilor etichete energetice se aplică, în mod evident, și magazinelor online. Concret, în cazul vânzărilor online, “eticheta energetică trebuie să fie afișată lângă prețul produsului sau, alternativ, clasa de eficiență energetică trebuie să fie afișată într-o «săgeată colorată» cu un link către eticheta energetică corespunzătoare”.

Noile etichete energetice pentru electrocasnice înlocuiesc, în principal, vechea scară folosită (cea de la A+++ la D) cu una mai simplă și mai ușor de utilizat – de la A la G, eliminându-se astfel simbolurile plus (+).

Noile etichete se bazează pe alte metode de calcul decât cele vechi. De pildă, consumul mediu anual de energie nu mai face parte din etichetă pentru cele mai multe categorii de produse. În schimb, consumul de energie va fi declarat pe ore sau cicluri de funcționare. Acest lucru înseamnă că valorile ce apar în varianta vechea și în cea nouă a etichetei energetice nu vor putea fi comparate direct, conform avocat. ro.

Recomandările redacției