utasega„Bătrâna Doamnă” s-a reunit de patru zile, însă atmosfera în rândul fotbaliștilor continuă să fie apăsătoare. Chiar dacă utiștii au decis să se delimiteze de Eugen Trică și așa-zisul său unic scop, acela de  a-și primi banii cuveniți din clauza de reziliere a contractului, Adrian Marțian nu le-a achitat nici măcar unul dintre cele trei salarii restante. În schimb, Neagu et. comp. ascultă indicațiile antrenorului interimar, Florin Voinea, așa cum s-a întâmplat la antrenamentul de joi dimineață, de pe arena „Șega”. Trică și colaboratorii săi             s-au prezentat și ei sârguincioși la muncă, dar au rămas doar cu privitul.
În premieră pentru acest an, „textiliștii” au primit și mingea pentru câteva exerciții de control și posesie a balonului. Lângă Voinea a apărut și Sandu Gaica, dar și elevul acestuia de la grupa de juniori Farcaș. Acesta era și în vizorul lui Trică, dar până la urmă nu a mai ajuns să fie antrenat de fostul internațional. În schimb, Maghici nu a mai ajuns la UTA, ci la Pâncota, în timp ce Zaluschi caută și el să scape de „textiliști” cu orice preț.
Până una alta, „textiliștii” au bătut în cuie un „triunghiular” la care vor mai participa juniorii lui Gaica și Șoimii Pâncota. Meciurile vor avea loc pe terenul „Șega” începând cu ora 10.

Recomandările redacției