trica14Comunicatul emis de administratorul judiciar acum două săptămâni cu privire la demiterea antrenorului și numirea în funcție a lui Adrian Falub, nu l-au impresionat pe Eugen Trică. Acesta a observat că nici noul tehnician nu a fost convins încă să revină în „alb-roșu”, dar se bazează și pe faptul că încă are pe rol litigii atât la Federație, cât și în justiție.
Joi, olteanul ar fi trebuit să primească un răspuns din partea Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor, însă aceasta a amânat verdictul dintr-un motiv destul de simplu. „Pe 12 și 13 ianuarie am fost chemat la Casa Fotbalului pentru a depune actele prin care să mă apăr. Din acel moment, clubul UTA a devenit pârât. Nu doream să se ajungă aici, dar dacă așa au dorit conducătorii. Am mai văzut că domnul fără funcție Cătălin a declarat că eu aș fi amânat decizia pentru a mă putea prezenta la reunire luni. E total pe lângă subiect, Comisia a decis să ia o decizie doar pe 23 ianuarie tocmai pentru a studia și actele mele”, a explicat fostul internațional.
Mergând mai departe, acesta a discutat telefonic cu Dorin Micșa pentru a se asigura că jucătorii vor avea condiții de pregătire începând de astăzi. „Administratorul special mi-a spus că face tot posibilul ca fotbaliștii să fie cazați în condiții normale, să aibă hrană, vitaminizare și echipament de antrenament pentru a putea începe treaba. Pe de altă parte, am vorbit cu majoritatea băieților și ei mi-au spus că vin la Arad. Oricum, voi renunța la trei dintre ei, dar nu le dau acum numele. Prefer să le spun mai întâi în față și apoi să le afle și restul lumii”, a adăugat Trică.
Cel mai probabil, pe „lista neagră” a tehnicianului au ajuns Oltean, Gornic și Monac, care s-au prezentat la reunirile lui Adrian Marțian, ignorând-o pe a sa. Lui Cristi Monac, Trică i-ar putea face chiar un mare serviciu, având în vedere că tânărul mijlocaș de abia așteaptă să îmbrace tricoul lui FC Vaslui.

Recomandările redacției