Actualul europarlamentar, Gheorghe Falcă a sprijinit în Comisia Petiții din Parlamentul European, petiția inițiată de fermierul Josef Fradler (reprezentând crescătorii de animale din Austria) și vorbind în numele crescătorilor de animale europeni. Petiționarul austriac a prezentat situația de pe piața europeană a produselor alimentare, în special a cărnii de vită, observând o denaturare masivă a pieței din cauza crizei COVID-19 și a scăderii ulterioare a cererii de carne de vită în gastronomie și turism. De asemnea, petiționarul a sesizat faptul că nu a existat o măsură de protecție din partea Comisiei în contextul importului proporțional ridicat de carne de vită din America de Sud. Astfel, importatul a crescut în detrimentul fermierilor europeni, petiționarul solicitând creșterea imediată a taxelor vamale la carnea de vită. Europarlamentarul Gheorghe Falcă a luat cuvântul în cadrul Comisiei de Petiții și a punctat: „Când vorbim despre șeptelurile de vaci atunci ne referim la șepteluri de carne și șepteluri de lapte. În situația actuală, fermierii primesc presiuni din ambele părți: pe de o parte din perspectiva importurilor în Uniunea Europeană – prețul cărnii de import fiind mai scăzut decât cel al producătorilor europeni, și pe de altă parte există și presiunea fermierilor care au șepteluri de producere de lapte. Aceștia din urmă, nemaiavând piață și-au sacrificat animalele și au intrat pe piața concurențială a cărnii de vită”. Potrivit europarlamentarului, Comisia trebuie să vină în primul rând în sprijinul acestor producători, iar țările să se implice prin depozitele de stat și să susțină sectorul crescătorilor de carne de vită. Mai mult, Falcă a specificat faptul că în depozitele frigorifice exista 25% acoperire, ceea ce înseamnă că se pot realiza depozite tampon pentru zona de securitate. „Fiecare stat are voie și trebuie să aibă o zonă de securitate pentru a putea face față acestei perioade dificile. Trebuie să ne asumăm o implicare în creșterea rezervelor de stat, pentru ca pe de o parte fermierii să aibă unde să își depoziteze carnea de vită, iar mai apoi peste câteva luni când se va relansa sectorul turismului și cel gastronomic să o poată comercializa. Rolul nostru este de a ne proteja fermierii și crescătorii de animale”, a concluzionat Falcă.
Eurodeputatul Gheorghe Falcă vine în sprijinul crescătorilor de animale
Comentariile sunt închise.
Recomandările redacției
Actualitate 110
Pompierii și cei de la Ambulanță, într-un exercițiu amplu la o fabrică din Zimandu Nou
citește mai mult »
Actualitate 119
Maria, o polițistă de la imigrări, își donează periodic părul pentru femeile diagnosticate cu cancer
citește mai mult »
Actualitate 18
Peste 120 de străini introduși în Centrul de Custodie Publică Arad, în primele două luni ale acestui an
citește mai mult »
Actualitate 27
9 iunie, data limită până la care românii îşi pot face viza de flotant pentru a vota la alegerile din iunie
citește mai mult »
Actualitate 144
Bursele școlare de merit, de 450 de lei, doar pe hârtie, în realitate elevii primesc sume mult mai mici
citește mai mult »
A1 194
Casa în care o femeie a ars de vie a luat foc în urma unui scurtcircuit electric
citește mai mult »
A1 135
Pieton acroșat de mașină, în zona Romanilor
citește mai mult »
Anunțuri 12
REGIA PUBLICA LOCALĂ OCOLUL SILVIC DUMBRAVA R. A.
citește mai mult »
Of, Gabi! Vezi să nu ajungi la arq.ro, cu astfel de texte. Ca subiect, dar și ca acuratețe stilistică și elocință.
falka esti un gunoi !!
Draga Liviu, Gabi este un ziarist bun, astfel incat are oricand portile deschise la arq.ro sau la oricare site respectabil din Arad. Cat despre acuratetea stilistica, elocinta, sa-i lasam pe specialisti sa se pronunte. Sau poate esti si tu printre cei care cred ca la fotbal, la politica si la presa se pricepe oricine?