Până duminică, 135 de piese au fost înscrise în cursa pentru desemnarea reprezentantului României la concursul Eurovision 2013, cu 37 mai multe decât la selecţia de anul trecut.

Perioada de înscrieri pentru etapa naţională a concursului s-a încheiat duminică, la ora 20.00, însă plicuri cu piese înscrise mai pot ajunge la TVR în zilele următoare, dacă ele au fost trimise prin poştă până la data menţionată.

Lora, Robert Turcescu şi trupa, Luminiţa Anghel, Elena Cârstea, Electric Fence, Cezar Ouatu, Daniel Robu, Liviu Mititelu, Alin Văduva şi Naomi sunt câţiva dintre cei care ar putea urca pe scena concursului, dacă piesele lor vor trece de proba preliminară.

Dan Manoliu, manager de proiect al competiţiei, a vorbit luni dimineaţă, la „Telejurnalul matinal” de la TVR 1, despre paşii următori ai selecţiei şi despre şansele României în concursul din acest an.

Potrivit lui Manoliu, de miercuri, 6 februarie, vor începe primele audiţii ale melodiilor înscrise. Membrii juriului se vor deplasa, pe rând, la Iaşi (6 februarie), Cluj (8 februarie), Timişoara (10 februarie), Craiova (12 februarie) şi Bucureşti (14 februarie), pentru a asculta live interpreţii care vor intra în concurs.

„În acest an, o premieră este că interpreţii vor cânta în faţa juriului, pe un negativ pe care vor avea şi backing vocals, pentru a nu ne trezi, ca în alţi ani, că în semifinale sunt piese care sună foarte bine pe pozitiv, iar unii interpreţi nu reuşesc să facă faţă live-ului”, a motivat Dan Manoliu schimbarea din regulamentul selecţiei.

Pe 18 februarie vor fi anunţaţi semifinaliştii selecţiei naţionale a Eurovision 2013, potrivit site-ului TVR.

Totodată, TVR va dedica şi anul acesta două zile semifinalelor (23 şi 24 februarie), la fiecare dintre acestea urmând să participe câte 12-14 melodii. Cele mai bune şase din fiecare semifinală, alese de juriul de specialitate, dar şi prin voturile telespectatorilor, vor intra în faza finală. Ponderea televotului este de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.

Marea finală, la care participă cele 12 piese, va avea loc în data de 9 martie. Modalitatea de jurizare va fi: 50% televot, 50% juriu. Toate cele trei părţi ale concursului vor fi transmise în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro, precum şi pe www.eurovision.tv, site-ul oficial al competiţiei. O mare comunitate de fani şi jurnalişti a urmărit anul trecut pe www.eurovision.tv transmisiunea finalei naţionale, care s-a clasat în top 5 al tuturor timpurilor privind spectacolele de selecţie.

Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat participarea Televiziunii Române la concursul Eurovision 2013, care se va desfăşura în luna mai, la Malmo, în Suedia, având drept condiţie ca suma maximă alocată să fie de 200.000 de euro, au declarat pentru MEDIAFAX, în 11 ianuarie, reprezentanţii Televiziunii Române.

Totodată, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a recomandat recuperarea din vânzarea de publicitate şi sponsorizări cel puţin a taxei de participare la Eurovision 2013, au mai spus reprezentanţii TVR.

Dan Manoliu a fost desemnat să se ocupe de organizarea participării României la ediţia din acest an a concursului Eurovision, care se va desfăşura la Malmo, în Suedia, pe 14, 16 şi 18 mai.

Concursul Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU) – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa -, care se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956.

European Broadcasting Union este o asociaţie cu sediul central la Geneva, cunoscută în special pentru organizarea competiţiei Eurovision. EBU reuneşte în prezent 74 de televiziuni din 56 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Din EBU face parte şi Televiziunea Română.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi -Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de MihaiTrăistariu.

Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului, unde a concurat cu piesa „Zaleilah”.

Eurovision este transmis în Europa, Australia, Canada, Egipt, Asia şi Statele Unite. Anul trecut, finala a avut o audienţă record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numărul celor care au urmărit atât finala, cât şi semifinalele a fost de aproximativ 114,5 milioane, potrivit EBU.

 

Recomandările redacției