Eusébio da Silva Ferreira, a fost un atacant portughez, considerat de către mulţi ca fiind unul dintre cei mai buni fotbalişti ai tuturor timpurilor.

Poreclit „Pantera Neagră“, „Perla Neagră“ sau simplu „Regele“, Eusebio a marcat de-a lungul cariere nu mai puţin de 749 de goluri în 745 de meciuri la nivel de club şi 41 de goluri la echipa naţională a Portugaliei. Este considerat cel mai mare jucător din istoria echipei Benfica Lisabona şi a naţionalei Portugaliei şi unul dintre primele staruri din fotbalul African, fiind de origine mozambicană.

Eusebio a dus naţionala Portugaliei pe locul trei la Campionatul Mondial din 1966 din Anglia, fiind şi golgeterul turneului cu nouă goluri. La nivel de club a câştigat cu Benfica, Cupa Campionilor Europeni în anul 1962, 11 titluri de campion al Portugaliei şi cinci Cupe ale Portugaliei. Pe lângă trofeul din 1962, a mai jucat cu Benfica încă trei finale ale Cupei Campionilor în anii: 1963, 1965 şi 1968.

La nivel individual a fost declarat Balonul de Aur al anului 1965, Gheata de Aur a Europei în anii 1968 şi 1973, a fost de două ori jucătorul portughez al anului în anii 1970 şi 1973. De asemenea în istoria Cupei Campionilor (inclusive Liga Campionilor) este al optulea marcator cu un total de 48 de goluri şi al doilea după Alfredo di Stefano din perioada pre-Liga Campionilor.

De-a lungul carierei profesioniste a jucat la Benfica timp de 15 ani din 1960 până în 1975, după care a mai activat până la retragere la Beira-Mar şi Uniao de Tomar din Portugalia, la Boston Minutemen, Toronto Metros-Croatia , New Jersez Americans şi Las Vegas Quicksilvers în Statele Unite ale Americii.

După retragere, Eusebio a avut rolul de ambasador al fotbalului şi unul dintre cei mai recunoscuţi sportive ai genereţiei lui fiind stimat şi apreciat de către FIFA, UEFA, Federaţia Portugheză de Fotbal şi în special de către Benfica Lisabona.

 

Vorbe celebre rostite de către Eusebio:

„Dacă aş avea de ales aş vrea să mor pe stadion la Benfica. Este casa mea care m-a transformat în bărbat, unde am stat de la 18 ani. Noi nu putem să alegem asta, dar asta aş vrea… .Şi într-un meci intens cu o victorie a Benficăi.“

„Cea mai mare bucurie a mea a fost victoria din finala Cupei Campionilor Europeni din 1962. Cea mai tristă, a fost înfrângerea din semifinal din 1966 de la Campionatul Mondial“

 

Recomandările redacției