Fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale ALDE Arad, Florin Galiş şi-a dat demisa din partid, motivând că: „păstrez până la capăt regretul că acei care conduc ALDE Arad nu au avut capacitatea de a găsi căile in­- terne de comunicare și nici a acțiunilor care să ducă la normalizarea situației din Filială de natură să permită, implicit, evoluția ei pozitivă”.
Faţă de acest fapt, deputatul Eusebiu Pistru, actualul lider județean, a declarat că „o demisie nu se comentează, fiind un act unilateral de voință, se ia act de ea”. Totuși, Pistru adaugă că Galiș nu a fost tocmai corect atunci când a vorbit despre voința de dialog în interiorul filialei. „Nu știu de ce domnul Galiș susține că nu a existat dialog. Domnul Șcheau l-a contactat de mai multe ori în această perioadă să discutăm, să analizăm, cum putem contribui fie­care la consolidarea orga­nizaţiei. A refuzat elegant, printr-o glumă, propunerea domnului Șcheau, spunând: «Aștept să vină primăvara și mai vorbim». Atitudinea domului Galiş confirmă faptul că acesta nu s-a împăcat cu gândul că a fost schimbat din func­ție. A fost o decizie a condu­cerii naţionale. Respect decizia, dar motivele pentru care nu a vrut să facă echipă, nu stau în picioare. În ceea ce privește echipa ALDE Arad, pot să confirm că există interes, săptămânal numărul celor care fac pasul către ALDE este în creştere, chiar dacă cei care parăsesc echipa încercă să transmită alt mesaj. Muncim la reconstrucția organizației, consolidăm și înființăm filiale în teritoriu. Aceste lucruri se vor vedea la primele alegeri electorale. În ceea ce mă pri­vește, îmi văd mai departe de treabă, alături de cei care sunt în echipă, pentru ca ALDE Arad să fie acolo unde merită, o organizaţie puternică, profesionistă și cu rezultate”, a decla­rat deputatul Eusebiu Pistru, pre­ședintele ALDE Arad.
(G.C.)

Recomandările redacției