Evaluarea națională se va desfășura între 15 și 27 iunie, în condiții speciale

0
489

În perioada 15-27 iunie 2020 se va desfăşura Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a organizată în conformitate cu ordinele de ministru în vigoare, metodologiile și procedurile elaborate de Ministerul Educaţiei și Cercetării şi, respectiv, Ministerul Sănătăţii.

Calendarul examenului Evaluare Națională 2020 este următorul:

2 – 5 iunie: Înscrierea elevilor

5 iunie 2020: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

15 iunie: Limba și literatura română – probă scrisă

17 iunie: Matematica – probă scrisă

18 iunie: Limba și literatura maternă – probă scrisă

22 iunie: Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)

22 iunie – Depunerea contestațiilor ( se pot depune și online) (orele 14:00 – 20:00)

23-26 iunie: Soluționarea contestațiilor

27 iunie: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Evaluarea națională se va desfășura, în general, sub aceleași reglementări ca și în anii trecuți la care se adaugă reglementări stricte cu privire la condițiile igienico-sanitare, triaj epidemiologic la intrarea în școală și distanțare fizică între candidați. Tot ca o măsură generată de situația prin care suntem nevoiți să trecem, Ministerul Educației și Cercetării a eliminat din programele pentru acest examen materia aferentă semestrului al doilea al clasei a VIII-a ”, se spune într-un comunicat al MEC.

Elevii vor susţine probele scrise în unităţile de învăţământ în care au studiat, fiind organizate 106 de centre de examen. Aceste centre vor asigura condiţiile igienico-sanitare impuse de Ministerul Sănătăţii, şi anume:

– acordarea asistenţei medicale pe toată durata derulării probelor scrise, pentru fiecare unitate de învăţământ;

– măsurarea temperaturii (care nu trebuie să depăşească 37,3 grade C) la intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor, de către un cadru medical;

– parcursul prin curtea şcolii până la intrarea în unitatea de învăţământ se va realiza pe un traseu bine delimitat şi semnalizat, respectând normele de distanţare fizică;

– organizarea accesului astfel încât să fie asigurată o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;

– asigurarea, la intrarea în unitatea de învăţământ, a materialelor şi a echipamentelor de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc.)

– realizarea curăţeniei şi dezinfectarea sălilor, a grupurilor sanitare, a pardoselii, a obiectelor din sala de curs (pupitre/mese, scaune etc), aerisirea sălii, înaintea fiecărei probe scrise;

Unităţile de învăţământ vor fi dotate cu sisteme de supraveghere video-audio, respectând prevederile procedurilor în acest sens. Inspectorii şcolari vor fi prezenţi în centrele de examen în ziua probelor scrise pentru a monitoriza desfăşurarea examenului de evaluare naţionale.

Pentru sesizarea eventualelor fraude sau acte de corupţie, se poate apela gratuit la TELVERDE al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad 0800816257.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.