Evazioniştii României

0
243

Aleşii noştri, trimişi să ne reprezinte interesele în camera superioară a Parlamentului, unde se presupune că ar trebui să ajungă oameni ceva mai înţelepţi ca de­putaţii, dacă privim lucrurile prin prisma limitei de vârstă, aceasta fiind 33 de ani pentru senatori şi doar 23 de ani pentru deputaţi, au reuşit să identifice marii evazionişti ai României. Nu o să ghiciţi niciodată cine sunt aceştia. Sunt sigur de asta. Înţelepţii neamului i-au dibuit însă fără eforturi prea mari… Sunt nenorociţii de şoferi care iau autostopişti în maşina pe care o conduc. După ce au reuşit să afle cine sunt duşmanii bugetului de stat, părinţii patriei au adoptat o lege menită să stârpească de la rădăcină fenomenul, Se­natul adoptând în calitate de primă cameră sesizată, un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Dacă şi deputaţii vor da dovadă de aceeaşi înţelepciune, persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, dar nu au autorizaţie pentru transportul în regim de taxi sau în regim de închiriere, ar putea fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei. Nu ar fi o pro­blemă dacă s-ar fi propus o metodă pentru depistarea piraţilor din domeniul transportatorilor, fără să-i amestece în aceeaşi oală şi pe şoferii de bună-credinţă care mai iau din când în când câte un autostopist. Argumentul că proprietarul maşinii ar încasa o anumită sumă de bani de la călătorul pe care îl duce până la destinaţie, fără ca acesta să-şi câştige existenţa sau principalele mijloace de existenţă din aceasta activitate, nu mi se pare că stă în picioare, iar intenţia Statului de a impozita cei cinci sau zece lei primiţi de la un atostopist este o aberaţie mai mare decât tot PSD-ul şi toată majoritatea guvernamentală la un loc. Dacă se merge pe o astfel de idee, ar trebui să se impoziteze în pri­mul rând veniturile obţinute de prostituate şi proxeneţi, că oricum sunt mai mari, precum şi cele ale cerşetorilor care nu fac altceva decât să producă disconfort cetăţenilor, nu vin în sprijinul semenilor lor, aşa cum se întâmplă în cazul majorităţii şofe­- rilor care iau autostopişti. De asemenea, nu mi se pare un argument solid nici faptul că firmele de transport se plâng că îşi pierd clienţii din cauza faptului că mulţi călători preferă să mear­gă cu autostopul, pentru că aşa plătesc mai puţin. Dacă nu sunt capabile să-şi atragă cli­enţii, prin calitatea serviciilor şi prin preţuri avantajoase, respec­tivele firme nu au decât să tragă obloanele. Spun acest lucru pentru că 13 sau 14 ani am făcut naveta doar cu autostopul între Şiria şi Arad, atât din cauza preţurilor practicate de companiile de transport, dar mai ales din cauza orarului curselor, care nu se potrivea cu programul meu. Sunt sigur că sute şi sute de arădeni călătoresc cu maşini de ocazie, pentru că aşa le este mai convenabil, nu pentru că ar vrea să încurajeze aşa-zisa fraudă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.