evaziuneProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 20.03.2014, trimiterea în judecată a inculpaţii Solomon Gheorghe şi Gomoi Adrian Mircia, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În fapt, din probele administrate până în acest moment procesual, s-a reţinut că „inculpaţii, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, în perioada 2006 – 2007, nu au înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii şi nu au declarat la organele fiscale operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, în scopul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu în dauna bugetului de stat evaluat la 1.898.277 lei. Totodată, s-a mai stabilit că inculpatul Gomoi Adrian Mircia, în calitate de administrator de fapt al unei alte societăţi comerciale, în perioada 2007 – 2008, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii şi nu a declarat la organele fiscale operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, în scopul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 1.692.314 lei”, precizează Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Dosarul a fost înaintat Tribunalul Arad.

Recomandările redacției