Centrul Cultural Județean, instituție subordonată Consiliului Județean organizează Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice dedicată Zilei Naţionale a României, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, cu Arhiepiscopia Aradului şi cu Serviciul Judeţean Arad al Arhivelor Naţionale.
La acest important eveniment ştiinţific, unul dintre cele mai prestigioase de acest gen din partea de vest a ţării, participă cercetători de la Academia Română, universitari de la Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Vârşeţ, Arad etc., arhivişti din Bucureşti, Bacău, Sfântu Gheorghe, Timi­şoara şi Arad, precum şi distinşi oameni de cultură din toate provinciile locuite de români. Cu această ocazie vor fi lansate mai multe lucrări de referinţă, printre care şi volumul „Analele Aradului II”. Pe lângă expoziţia dedicată Marelui Război, distinşii oaspeţi se vor putea bucura de o prezentare a uniformelor militare din Primul Război Mondial, precum şi de un moment artistic extraordinar prezentat de către Corul „Emil Monţia”, sub bagheta maestrului Ovidiu Boar. „Este doar un prim pas către pre­gătirea Centenarului Marii Uniri, din 1 Decembrie 2018. Ne propunem să organizăm la Arad o serie de manifestări de anvergură naţională, onorând astfel strădania marilor noştri înaintaşi, care au făcut din oraşul şi judeţul nostru epicentrul politic al României Mari”, a spus Claudia Bo­ghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad. Sesiunea de comunicări ştiinţifice se va desfăşura miercuri, 30 noiembrie 2016, începând cu ora 8.30, în sala „Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ Arad, conform programului anexat mai jos.

Recomandările redacției