Săptămâna Culturii şi Economiei Arădene a oferit prilejul Consiliului Judeţean Arad şi a institu­ţiilor implicate în acest eveniment să aducă în fața arădenilor, în Anul Centenar, aspecte importante legate de viața comunităţii, de la industrie, servicii, agricultură, sport până la episoade culturale relevante.
„Am găzduit al treilea eveniment cultural internațional în cadrul Săptămânii Culturii și Economiei Arădene, o masă rotundă dedicată Anului Centenar și influenței pe care a avut-o asupra Aradului una dintre culturile puternice cu care a interacționat: cea sârbească”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţena Arad.
Evenimentul a fost structurat pe trei secțiuni: prima a reprezentat o incursiune în istoria recentă, punând accentul pe contribuția sârbă în Arad. Istorici locali, cercetători, cadre universitare, pasionați de istoria Aradului au vorbit despre episoadele relevante ale prezenței sârbești la Arad.
Ce de-a doua a constat într-un moment special: primirea profesoarei Lavinia Betea, cadru universitar la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în Academia de Științe ale Educației din Serbia. Lavinia Betea este unul dintre intelectualii importanți ai Aradului, un ambasador al culturii și personalităților locale, psiholog apreciat la nivel național, autor al unei importante trilogii, care ne permite o panoramare asupra vieții lui Nicolae Ceaușescu. Cercetător al istoriei recente, conducător de doctorat în comunicare, Lavinia Betea este una dintre personalitățile cele mai remarcabile ale culturii arădene de astăzi.
La final, a fost organizat un eveniment editorial de excepție, prin lansarea cărții lui Miodrag Milin despre parcursul sârbilor bănățeni. Este o cercetare vastă, a unui membru marcant al comunității științifice, academice, din Vestul României.
(G.A.)

Recomandările redacției