bac 1

Norocul la bacalaureat ţi-l faci cu mâna pe carte, patru ani la rând

Examenul de bacalaureat pe care-l susţin absolvenţii de liceu merge înainte şi se apropie cu paşi repezi de încheiere, ieri desfăşurându-se penultima probă, cea scrisă şi obligatorie a profilului absolvit. Cu alte cuvinte, aspiranţii la titlul de bacalaureat au avut de rezolvat subiecte din domeniul de studiu pe care şi l-au ales ei înşişi la începutul studiilor liceale.

Cum generaţiile se aseamănă între ele măcar în privinţa generalităţilor, nici seria de anul acesta a celor care susţin examenul numit cândva „maturitate” nu face excepţie: cei care-au pus mâna pe carte şi-au studiat cu temeinicie n-au avut probleme în rezolvarea subiectelor, iar cei pentru care cartea a fost au apelat la mijloace deloc ortodoxe de-a-şi salva situaţia pe care tot ei şi-au compromis-o în patru ani de pierdut vremea prin şcoală sau pe-aiurea.



Şi uşor, şi greu…

Din prima categorie de absolvenţi, a celor care-au muncit într-adevăr patru ani, am discutat cu câţiva. Erau mulţumiţi de ce-au realizat în examen, unii chiar convinşui că vor lua 10 la această probă. „Am avut de dat probă la matematică, acesta fiind profilul pe care mi l-am ales. Nu pot spune c-a fost greu, dimpotrivă. Ştiind cum am rezolvat subiectele, singura notă la care m-aştept este 10. După aprecierile mele, la proba aceasta nimeni n-ar trebui să ia sub 8 dacă a învăţat în cei patru ani de liceu”, ne-a declarat o tânără ieşită din examen şi care iradia fericire. A mai mărturisit că bacalaureatul şi l-a asigurat studiind fără preget şi că de-acum o preocupă facultatea; vrea cu tot dinadinsul să devină studentă a Politehnicii din Timişoara.

Un alt candidat la bacalaureat, însă la profilul „istorie”, a spus că subiectele l-au surprins, dar era încrezător că va trece proba cu bine. „Nu mă aşteptam să fie subiectele care au fost, respectiv din istoria medievală. Cred că voi trece proba, dar nu cu o notă mare, care le este la îndemână celor care s-au pregătit pe acest segment al materiei. În funcţie de rezultatele acestui examen de bacalaureat, voi opta pentru o facultate de drept sau pentru una de istorie”, ne-a spus acesta.

Un alt candidat, tot  la profilul „matematică”, precum tânăra din primul exemplu, s-a arătat total nemulţumit de dificultatea subiectelor. „A fost o probă foarte grea. Subiectele mi-au stors creierii. Nu m-am descurcat deloc şi nu ştiu dacă voi lua notă de trecere. Aştept să văd ce va fi”, a spus tânărul cu năduf.

Fraude şi tentative de fraude 

bac2blur

Tehnologia miniaturizată video-audio l-a lăsat pe candidat fără bacalaureat

Din păcate, n-au lipsit evenimentele neplăcute în această zi. Conform unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean, la această probă s-au înscris 3.141 de candidaţi, 200 dintre aceştia neprezentându-se la centrele de examen. Dintre cei 2.941 de candidaţi prezenţi, trei au fost prinşi încălcând regulile de examen şi-au fost eliminaţi. „Au fost surprinşi în sălile de examinare cu telefoane mobile asupra lor doi candidaţi la bacalaureat: unu la Centrul de examen de la Liceul Sever Bocu din Lipova, şi un altul la Centrul de examen de la Liceul Tehnologic din Chişineu Criş. Ambii candidaţi au fost eliminaţi din examen. Un al treilea candidat a fost surprins la Centrul de examen de la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu din municipiu având asupra sa un pix prevăzut cu cameră video şi cu căşti audio; şi el a fost eliminat din examen”, a declarat profesoara Mariana Tocaciu, inspectoare şcolară şi purtătoare de cuvânt a ISJ.

Cei trei eliminaţi ar putea fi cercetaţi de poliţie în cazul în care ISJ ar face plângere contra lor.

Ultima zi de examen

Astăzi are loc ultima probă a bacalaureatului, cea la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele se vor afişa duminică, până la orele 12,00, candidaţii nemulţumiţi de note putând depune contestaţii tot duminică, între orele 12,00 şi 16,00.

Eugen Puiu

Cristi Cotuna

Recomandările redacției