Am zis că munca de primar nu este chiar așa cum o văd unii de pe margine, adică ușoară. Această activitate, dacă este bine făcută impune muncă, eforturi și timp aproape nelimitat alocat pentru problemele cotidiene. Asta, așa cum spuneam, dacă vrei să faci ceva pentru cei care și-au pus încrederea în tine.

La Almaș, în sala de sport au avut loc două evenimente și anume: Campionatul Național de Oină junioare, categoria a doua, adică până la vârsta de 16 ani și categoria a treia, junioare până la vârsta de 14 ani. Au participat copii din opt asociații din diferite județe, iar evenimentul a fost susținut de Ministerul Tineretului și Sportului și de către Federația Română de Oină, în colaborare cu primăria Almaș și Consiliul Local Almaș.

Este un motiv de mare mândrie pentru localnici să organizezi o competiție de nivel național în Sala de Sport din Almaș. Un alt eveniment a fost atribuirea denumirii acestei săli de: Sala de Sport „Lupei Octavian Voicuˮ. Pentru toate acestea ne-am adresat domnului Aurel Ginu Costea, un adevărat primar gospodar. Însă vom aborda și alte chestiuni în cadrul discuției noastre.

Domnule primar, am văzut că de câteva zile este mare agitație la dumneavostră în comună

– Sportul este un factor important pentru sănătatea noastră, mai ales a copiilor noștri. Iar pentru comuna noastră, oina este un sport de mare tradiție, care s-a transmis din generație în generație, între elevii Școlii noastre gimnaziale „Lazăr Tâmpaˮ. Pot spune că de-a lungul timpului, adică de mai bine de 50 de ani, acest frumos sport a fost practicat de peste 1000 de tineri. Iar acest sport a fost adus în școala amintită de către Lupei Octavian Voicu. De aceea, am considerat oportună, pentru toate aceste merite, ca sala de sport să poarte numele acestui profesor, care a adus sportul național în comuna noastră și astfel Almașul a ajuns să fie o localitate cunoscută în toată țara.

La competițiile sportive naționale de oină, echipa noastră „Viitorulˮ Almaș a obținut peste zece medalii, în finalele pe țară. Toate acestea au fost obținute în perioada 1980- 2012. Am fost în competiție cu echipe departamentale, cum sunt: Dinamo București, Frontiera Constanța, Siretul Bacău, Unirea Dej.

Am văzut cu ochii noștri: este clar că mergeți înainte cu acest sport. Spuneți-ne cum este cu organizarea unei competiții de asemenea nivel?

– Desigur că mergem înainte și este o onoare pentru noi să se joace campionatul în comuna noastră. Vă dați seama avem echipe de la opt asociații din diferite județe din țară. Îl avem printre noi și pe președintele Federației Române de Oină, domnul Nicolae Dobre și un alt reprezentant al Federației, domnul Călin Moje.

Trebuie să amintim și echipele participante: ACS Galicea Mare, ACS Avântul Frasin, CS Viitorul Almaș, CSM Râmnicu Sărat, CS Dacia Mioveni 2012, ACS Șoimii Șimand, CS Hida, ACS Șoimii Târgu Lăpuș.

Astfel, s-au calificat: ACS Galicea Mare, la categoria a treia, cu vârsta până la 14 ani, care a obținut primul loc. Cea de-a doua câștigătoare a fost CS Dacia Mioveni 2012, la categoria a doua, eleve până la vârsta de 16 ani.

Până acum am vorbit de sport. Puteți să ne spuneți ceva despre planurile și proiectele pe care le aveți pentru comunitate? Că am văzut deja că s-au făcut podețe și rigole prin Cil.

– Da, așa este, amenajăm rigole și trotuare, dalăm șanțuri. Toate acestea se fac în Almaș.

De asemenea, suntem în faza de acoperire a capelei de la Joia Mare, avem un proiect pe Anghel Saligny. Aici avem prevăzută realizarea canalizării la nivel de comună.

Mai avem pe PNRR, realizarea de piste de biciclete între Rădești și Cil și o parte din Almaș, pe o lungime de 3,5 kilometri.

Mai avem un proiect de amenajare la Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” din Almaș, la care așteptăm finalizarea.

Mai amintesc cadastrarea extravilanului comunei, care este realizată în proporție de peste 80%. Mai urmează intravilanul și suntem gata.

Noi ce să mai spunem? Se vede domnule primar Aurel Ginu Costea, că ați făcut ceva bun pentru comunitate. Realizările se văd pe viu și vă dorim succes în continuare la toți cei din admnistrația comunei Almaș!

Recomandările redacției