Evidența Persoanelor – apel pentru verificarea actelor de identitate

0
398

Numărătoarea inversă până la alegerile prezidențiale a început, iar reprezentanții Evidenței Persoanelor vor să se asigure că, arădenii au actetele de identitate în ordine. Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad face un apel către toţi cetăţenii să își verifice termenul de valabilitate al actelor de identitate, în vederea evitării unor situaţii neplăcute de a nu-și putea exercita dreptul constituțional.

Pentru că cetăţeanului român îi revine obligaţia de a deţine un act de identitate valabil, acesta va solicita Serviciului local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu, eliberarea unui nou document.

Cei care nu pot obține act de identitate din lipsa documentelor necesare se vor alege cu cărți de identitate provizorii

În scopul asigurării condiţiilor optime de desfășurare a alegerilor prezidențiale din 10 și 24 noiembrie, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad şi cele 19 Servicii locale de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului, respectiv, mun. Arad, orașele Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pecica, Pâncota, Sântana, Sebiș și comunele Beliu, Gurahonț, Săvârșin, Socodor, Șiria, Târnova, Vinga, Vârfurile, Vladimirescu şi-au adaptat programul de lucru cu publicul astfel încât, să se asigure deservirea cât mai promptă în activitatea de eliberare a actelor de identitate.

Astfel, Serviciile de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului îşi vor desfăşura activitatea în zilele de 09 și 23 noiembrie în intervalul orar 8,00 – 16,00 precum şi în zilele de 10 și 24 noiembrie în intervalul orar 7.00 – 21.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.