Evidența persoanelor trage un semnal de alarmă, vizavi de punerea în legalitate a actelor de identitate.

„Având în vedere faptul că, în această situaţie se regăsesc mulţi dintre cetăţenii români care din diferite motive sunt plecaţi în străinătate, având în vedere că aceştia se întorc în țară pentru a-și petrece sărbătorile pascale, facem un apel şi către aceste persoane pentru a-şi clarifica statutul juridic faţă de statul român, implicit valabilitatea actelor de identitate“, susțin reprezentanții Direcției Județene de Evidență a Persoanelor.

Cât privește prevederile legale, întrucât cetăţeanului român îi revine obligaţia de a deţine un act de identitate valabil, acesta va solicita: în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul însoţit de unul dintre părinţi sau de reprezentantul său legal, va solicita Serviciului de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu eliberarea unui act de identitate și cu minimum 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate, titularul, va solicita Serviciului de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu eliberarea unui nou document.

Se mai aduce la cunoştinţa persoanelor interesate faptul că, până la eliberarea noului act de identitate, titularului i se poate lăsa în posesie actul pe care îl deţine dacă, acest document este în termen de valabilitate, urmând să-l predea la primirea noului act de identitate.

În cazul persoanelor care au depus cererea pentru eliberarea unui nou act de identitate ca urmare a pierderii, furtului, distrugerii, deteriorării, expirării, etc, se pot elibera dovezi care să ateste faptul că cel în cauză a depus documentele pentru eliberarea actului de identitate, însă acestea nu pot fi folosite pentru a face dovada identităţii.

Recomandările redacției